Limba engleza - English language

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Engleză
Pronunție / Ñ ɡ l ɪ ʃ /
Regiune Insulele Britanice (inițial)
lume anglofonă
Etnie Anglo-saxoni (istoric)
Vorbitori nativi
360–400   milioane (2006)
vorbitori L2 : 750   milioane;
ca limbă străină : 600–700 milioane
Formele timpurii
Engleză codată manual
(sisteme multiple)
Statutul oficial
Limba oficială în
Coduri de limbă
ISO 639-1 en
ISO 639-2 eng
ISO 639-3 eng
Glottolog stan1293
Linguasphere 52-ABA
Distribuție în limba engleză.svg
   Regiuni în care engleza este o limbă maternă majoritară
   Regiuni în care limba engleză este oficială, dar nu este o limbă maternă majoritară
Acest articol conține simboluri fonetice IPA . Fără suport de redare adecvat , este posibil să vedeți semne de întrebare, casete sau alte simboluri în loc de caractere Unicode . Pentru un ghid introductiv privind simbolurile IPA, consultați Ajutor: IPA .

Engleza este o limbă germanică vestică vorbită pentru prima dată în Anglia timpurie medievală, care în cele din urmă a devenit limba principală a discursului internațional în lumea de astăzi. Este numit după Unghiuri , unul dintre vechile popoare germanice care au migrat în zona Marii Britanii care și-a luat ulterior numele, Anglia . Ambele nume derivă din Anglia , o peninsulă din Marea Baltică . Engleza este cea mai strâns legată de frizonă și saxonă , în timp ce vocabularul său a fost influențat în mod semnificativ de alte limbi germanice , în special norvegianul vechi (o limbă nord-germanică ), precum și latină și franceză .

Engleza s-a dezvoltat de-a lungul a peste 1.400 de ani. Cele mai vechi forme de engleză, un grup de dialecte vest-germanice ( ingvaeonice ) aduse în Marea Britanie de coloniști anglo-saxoni în secolul al V-lea, sunt denumite colectiv engleza veche . Engleza mijlocie a început la sfârșitul secolului al XI-lea odată cu cucerirea normandă a Angliei ; aceasta a fost o perioadă în care engleza a fost influențată de franceza veche , în special prin dialectul său vechi normand . Engleza modernă timpurie a început la sfârșitul secolului al XV-lea odată cu introducerea tipografiei la Londra , tipărirea Bibliei King James și începutul Marii schimbări vocale .

Engleza modernă s- a răspândit în întreaga lume încă din secolul al XVII-lea datorită influenței mondiale a Imperiului Britanic și a Statelor Unite . Prin toate tipurile de suporturi tipărite și electronice din aceste țări, engleza a devenit limba de vârf a discursului internațional și lingua franca în multe regiuni și contexte profesionale, cum ar fi știința , navigația și dreptul . Gramatica engleză modernă este rezultatul unei schimbări treptate de la un tipar tipic de marcare indo-european dependent, cu o morfologie flexională bogată și o ordine relativ liberă a cuvintelor, la un model majoritar analitic cu flexiune redusă , un ordin de cuvinte subiect-verb-obiect destul de fix. și o sintaxă complexă . Engleza modernă se bazează mai mult pe verbe auxiliare și ordine de cuvinte pentru exprimarea timpurilor complexe , a aspectului și a dispoziției , precum și a construcțiilor pasive , a interogativelor și a unei anumite negații .

Engleza este cea mai mare limbă după numărul de vorbitori și a treia limbă maternă cea mai vorbită din lume, după chineza standard și spaniola . Este cea mai învățată a doua limbă și este fie limba oficială, fie una dintre limbile oficiale în aproape 60 de state suverane . Există mai mulți oameni care au învățat-o ca a doua limbă decât vorbitori nativi . Începând cu 2005, se estimează că există peste 2 miliarde de vorbitori de engleză. Engleza este limba maternă majoritară în Statele Unite , Marea Britanie , Canada , Australia , Noua Zeelandă și Irlanda , o limbă oficială și principală a Singapore și se vorbește pe scară largă în unele zone din Caraibe , Africa , Asia de Sud , Asia de Sud-Est și Oceania . Este o limbă co-oficială a Națiunilor Unite , a Uniunii Europene și a multor alte organizații internaționale mondiale și regionale. Este cea mai răspândită limbă germanică, reprezentând cel puțin 70% din vorbitorii acestei ramuri indo-europene. Vorbitorii de limba engleză se numesc „anglofoni”. Variabilitatea între accentele și dialectele englezei utilizate în diferite țări și regiuni - în termeni de fonetică și fonologie , și uneori și vocabular , expresii , gramatică și ortografie - nu împiedică de obicei înțelegerea de către vorbitorii altor dialecte , deși poate apărea neinteligibilitatea reciprocă la capetele extreme ale continuumului dialectal .

Clasificare

Engleza este o limbă indo-europeană și aparține grupului germanic vestic al limbilor germanice . Engleza veche provine dintr-un continuum tribal și lingvistic germanic de -a lungul coastei frizei a Mării Nordului, ale cărei limbi au evoluat treptat în limbile anglice din insulele britanice și în limbile frizone și germană joasă / saxonă de jos pe continent. Limbile friziene, care împreună cu limbile anglice formează limbile anglo-friziene , sunt cele mai apropiate rude vii ale englezei. Low German / Low Saxon este, de asemenea, strâns înrudită, iar uneori engleza, limbile friziene și germana scăzută sunt grupate împreună ca limbi ingvaeonice (germanice din Marea Nordului) , deși această grupare rămâne dezbătută. Engleza veche a evoluat în engleza mijlocie , care la rândul său a evoluat în engleza modernă. Dialectele particulare ale englezei vechi și mijlocii s-au dezvoltat, de asemenea, într-o serie de alte limbi anglice, inclusiv scoțiene și dialectele extinse Fingallian și Forth și Bargy (Yola) din Irlanda.

La fel ca islandeză și feroeză , dezvoltarea englezei în insulele britanice a izolat-o de limbile și influențele germane continentale. De atunci a evoluat considerabil. Engleza nu se poate înțelege reciproc cu nicio limbă germanică continentală, diferind în vocabular , sintaxă și fonologie , deși unele dintre acestea, cum ar fi olandeză sau frizonă, prezintă afinități puternice cu limba engleză, în special cu etapele sale anterioare.

Spre deosebire de islandeză și feroeză, care erau izolate, dezvoltarea limbii engleze a fost influențată de o lungă serie de invazii ale insulelor britanice de către alte popoare și limbi, în special vechea norvegiană și franceza normandă . Acestea și-au lăsat o amprentă profundă asupra limbii, astfel încât engleza prezintă unele asemănări în vocabular și gramatică cu multe limbi în afara cladelor sale lingvistice - dar nici nu se poate înțelege reciproc cu niciuna dintre aceste limbi. Unii savanți au susținut că limba engleză poate fi considerată o limbă mixtă sau un creol - o teorie numită ipoteza creole a englezei mijlocii . Deși marea influență a acestor limbi asupra vocabularului și gramaticii englezei moderne este larg recunoscută, majoritatea specialiștilor în contactul lingvistic nu consideră engleza o adevărată limbă mixtă.

Engleza este clasificată ca limbă germanică, deoarece împărtășește inovațiile cu alte limbi germanice, cum ar fi olandeză , germană și suedeză . Aceste inovații comune arată că limbile au coborât dintr-un singur strămoș comun numit proto-germanic . Unele caracteristici comune ale limbilor germanice includ împărțirea verbelor în clase puternice și slabe , utilizarea verbelor modale și schimbările sonore care afectează consoanele proto-indo-europene , cunoscute sub numele de legile lui Grimm și ale lui Verner . Engleza este clasificată ca limbă anglo-friziană, deoarece friza și engleza împărtășesc alte caracteristici, cum ar fi palatalizarea consoanelor care erau consoane velare în proto-germanică (a se vedea Istoria fonologică a vechii engleze § Palatalizarea ).

Istorie

Proto-germanică la engleză veche

Deschiderea la poemul epic engleză veche Beowulf , scrise de mână în jumătate uncial script :
Hƿæt ƿē garde / na ingēar dagum Theod cyninga / þrym ge frunon ...
„Listen Noi de Spear-danezilor din zilele de demult au auzit de! slava regilor populari ... "

Cea mai veche formă de engleză se numește engleză veche sau anglo-saxonă (c. Anul 550-1066). Engleza veche s-a dezvoltat dintr-un set de dialecte germanice vestice , adesea grupate ca anglo-friziene sau germanice de la Marea Nordului și vorbite inițial de-a lungul coastelor Frisiei , Saxoniei de Jos și sudul Iutlandei de către popoarele germanice cunoscute în istoricul istoric sub numele de unghiuri , sași , și iute . Din secolul al V-lea, anglo-saxonii au stabilit Marea Britanie pe măsură ce economia și administrația romană s-au prăbușit . Până în secolul al VII-lea, limba germanică a anglo-saxonilor a devenit dominantă în Marea Britanie , înlocuind limbile Britaniei Romane (43-409): Brittonic comun , o limbă celtică și latină , adusă în Marea Britanie de ocupația romană . Anglia și engleza (inițial Ænglaland și Ænglisc ) poartă numele Angles.

Engleza veche a fost împărțită în patru dialecte: dialectele anglian ( mercian și nordumbrian ) și dialectele săsești, Kentish și West Saxon . Prin reformele educaționale ale regelui Alfred din secolul al IX-lea și influența regatului Wessex , dialectul saxon de vest a devenit varietatea scrisă standard . Poemul epic Beowulf este scris în West saxon, iar cea mai veche poemul englezesc, Imn lui Caedmon , este scris în Northumbria. Engleza modernă s-a dezvoltat în principal din Mercian, dar limba scoțiană s-a dezvoltat din Northumbrian. Câteva inscripții scurte din perioada timpurie a vechii engleze au fost scrise folosind un script runic . Până în secolul al VI-lea, a fost adoptat un alfabet latin , scris cu forme de literă pe jumătate unciale . Acesta a inclus scrisorile runice Wynn ƿ ⟩ și spin þ ⟩, iar literele latine modificate ETH ð ⟩ și cenușă æ ⟩.

Engleza veche este în esență o limbă distinctă de engleza modernă și este practic imposibilă de înțeles de vorbitorii de limbă engleză ne studiată din secolul XXI. Gramatica sa era asemănătoare cu cea a germanei moderne , iar ruda sa cea mai apropiată este friza veche . Substantivele, adjectivele, pronumele și verbele aveau mult mai multe desinențe și forme flexive , iar ordinea cuvintelor era mult mai liberă decât în ​​engleza modernă. Engleza modernă are forme de caz în pronume ( el , el , lui ) și are câteva flexiuni verbale ( vorbește , vorbește , vorbește , vorbește , se vorbește ), dar engleza veche avea terminații de caz și în substantive, iar verbele aveau mai multă persoană și număr finaluri.

Traducerea lui Matei 8:20 din 1000 arată exemple de terminații de caz ( plural nominativ , plural acuzativ , genitiv singular) și o finalizare verbală ( plural prezent ):

Foxas habbað holu și heofonan fuglas cuib
Fox-as habb-að hol-u și heofon-an fugl-as nest-∅
fox- NOM.PL have- PRS.PL găurire ACC.PL și heaven- GEN.SG bird- NOM.PL nest- ACC.PL
"Vulpile au găuri și păsările cerului cuibăresc"

Engleză medie

Englischmen þeyz hy hadde fram þe bygynnyng þre manner speche, Souþeron, Northeron, and Myddel speche in þe myddel of þe lond, ... Noþeles by comyxstion and mellyng, furst wiþ Danes, and afterward wi Normans, in menye þe contray long , și som vseț ciudat wlaffyng, chyteryng, harryng și garryng grisbytting.

Deși, de la început, englezii aveau trei maniere de a vorbi, vorbirea sudică, nordică și mijlocie în mijlocul țării, ... Cu toate acestea, prin amestecarea și amestecarea, mai întâi cu danezii și apoi cu normanii, printre mulți, limba țării are au apărut, iar unii folosesc bâlbâituri ciudate, gâlgâituri, mârâituri și scrâșnituri.

Ioan de Trevisa , ca. 1385

Din secolul 8 până în secolul al XII-lea, engleza veche s-a transformat treptat prin contactul lingvistic în engleza mijlocie . Engleza de mijloc este adesea definită în mod arbitrar ca începând cu cucerirea Angliei de către William Cuceritorul în 1066, dar s-a dezvoltat în continuare în perioada 1200-150.

În primul rând, valurile colonizării norvegiene ale părților nordice ale insulelor britanice din secolele VIII și IX au pus vechea engleză în contact intens cu limba nordică veche , o limbă nord-germanică . Influența nordică a fost cea mai puternică în soiurile nord-estice de engleză veche vorbită în zona Danelaw din jurul York-ului, care era centrul colonizării nordice; astăzi aceste caracteristici sunt încă deosebit de prezente în scoțiană și engleza de nord . Cu toate acestea, centrul englezii norsificate pare să se fi aflat în Midlands în jurul Lindsey și, după 920 d.Hr., când Lindsey a fost reincorporată în politica anglo-saxonă, caracteristicile norvegiene s-au răspândit de acolo în soiurile englezești care nu fuseseră în contact direct cu vorbitorii nordici. Un element al influenței nordice care persistă în toate soiurile englezești de astăzi este grupul de pronume care încep cu th- ( ei, ei, lor ) care a înlocuit pronumele anglo-saxone cu h- ( hie, him, hera ).

Odată cu cucerirea normandă a Angliei în 1066, limba engleză veche acum norsificată a fost supusă contactului cu franceza veche , în special cu dialectul vechi normand . Limba normandă din Anglia a devenit în cele din urmă anglo-normandă . Deoarece normanul era vorbit în primul rând de elite și nobili, în timp ce clasele inferioare continuau să vorbească anglo-saxon (engleză), principala influență a normandului a fost introducerea unei game largi de împrumuturi legate de politică, legislație și domenii sociale prestigioase. Engleza mijlocie a simplificat foarte mult sistemul flexional, probabil pentru a reconcilia norvegianul vechi și engleza veche, care erau flexibil diferite, dar morfologic similare. Distincția dintre cazurile nominative și acuzative s-a pierdut, cu excepția pronumelor personale, cazul instrumental a fost abandonat, iar utilizarea cazului genitiv s-a limitat la indicarea posesiei . Sistemul flexional a regularizat multe forme flexibile neregulate și a simplificat treptat sistemul de acord, făcând ordinea cuvintelor mai puțin flexibilă. În Biblia Wycliffe din anii 1380, versetul Matei 8:20 a fost scris:

Foxis han dennes și briddis of heuene han nestis

Aici sufixul plural -n de pe verbul are este încă păstrat, dar niciuna dintre terminațiile de caz de pe substantive nu este prezentă. Până în secolul al XII-lea, engleza mijlocie a fost pe deplin dezvoltată, integrând atât trăsături nordice, cât și franceze; a continuat să fie vorbit până la trecerea la limba engleză modernă timpurie în jurul anului 1500. literatura engleza de mijloc include Geoffrey Chaucer „s Tales Canterbury , și Malory lui Le Morte d'Arthur . În perioada engleză mijlocie, utilizarea dialectelor regionale în scriere a proliferat, iar trăsăturile dialectale au fost folosite chiar pentru efect de către autori precum Chaucer.

Engleza modernă timpurie

Reprezentare grafică a Marii Schimbări Vocale, care arată modul în care pronunția vocalelor lungi s-a schimbat treptat, cu vocalele înalte i: și u: spargându-se în diftongi și vocalele inferioare schimbându-și pronunția cu un nivel

Următoarea perioadă din istoria limbii engleze a fost engleza modernă timpurie (1500–1700). Engleza modernă timpurie a fost caracterizată de Great Vowel Shift (1350–1700), simplificare flexională și standardizare lingvistică.

Great Vowel Shift a afectat vocalele lungi stresate din engleza mijlocie. A fost o schimbare în lanț , ceea ce înseamnă că fiecare schimbare a declanșat o schimbare ulterioară în sistemul vocal. Vocalele mijlocii și deschise au fost ridicate , iar vocalele apropiate au fost împărțite în diftongi . De exemplu, cuvântul mușcătură a fost inițial pronunțat așa cum este cuvântul sfeclă astăzi, iar a doua vocală din cuvântul despre a fost pronunțată așa cum este cuvântul cizmă astăzi. Marea schimbare vocală explică multe nereguli în ortografie, deoarece engleza păstrează multe ortografii din engleza mijlocie și explică, de asemenea, de ce literele vocale englezești au pronunții foarte diferite de aceleași litere în alte limbi.

Engleza a început să crească în prestigiu, în raport cu franceza normandă, în timpul domniei lui Henric al V-lea . În jurul anului 1430, Court of Chancery din Westminster a început să folosească engleza în documentele sale oficiale , iar o nouă formă standard de engleză mijlocie, cunoscută sub numele de Chancery Standard , s-a dezvoltat din dialectele din Londra și East Midlands . În 1476, William Caxton a introdus tipografia în Anglia și a început să publice primele cărți tipărite la Londra, extinzând influența acestei forme de engleză. Literatura din perioada modernă timpurie include lucrările lui William Shakespeare și traducerea Bibliei comandat de regele James I . Chiar și după schimbarea vocală, limba suna încă diferit de engleza modernă: de exemplu, grupurile de consoane / kn ɡn sw / în cavaler , gnat și sabie erau încă pronunțate. Multe dintre caracteristicile gramaticale pe care un cititor modern al lui Shakespeare le-ar putea găsi ciudate sau arhaice reprezintă caracteristicile distincte ale englezei timpurii moderne.

În versiunea King James King din 1611, scrisă în engleza modernă timpurie, Matei 8:20 spune:

Vulpile au găuri și păsările din ayre au cuiburi

Acest lucru exemplifică pierderea de majuscule și efectele sale asupra structurii propoziției (înlocuirea cu ordinea cuvintelor subiect-verb-obiect și utilizarea lui în locul genitivului non-posesiv) și introducerea de împrumuturi din franceză ( ayre ) și înlocuirea cuvintelor ( pasărea care însemna inițial „cuibărit” înlocuise OE fugol ).

Răspândirea limbii engleze moderne

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Imperiul Britanic răspândise limba engleză prin coloniile sale și prin dominarea geopolitică. Comerțul, știința și tehnologia, diplomația, arta și educația formală au contribuit la transformarea limbii engleze în prima limbă cu adevărat globală. Engleza a facilitat și comunicarea internațională la nivel mondial. Anglia a continuat să formeze noi colonii, iar acestea ulterior și-au dezvoltat propriile norme de vorbire și scriere. Engleza a fost adoptată în părți din America de Nord, părți din Africa, Australasia și multe alte regiuni. Când au obținut independența politică, unele dintre națiunile nou independente care aveau mai multe limbi indigene au ales să continue să folosească engleza ca limbă oficială pentru a evita dificultățile politice și de altă natură inerente promovării oricărei limbi indigene deasupra celorlalte. În secolul al XX-lea, creșterea influenței economice și culturale a Statelor Unite și statutul său de superputere după cel de-al doilea război mondial, împreună cu difuzarea mondială în engleză de către BBC și alte radiodifuzori, au făcut ca limba să se răspândească pe planetă mult mai repede . În secolul 21, engleza este vorbită și scrisă pe scară mai largă decât oricare altă limbă.

Pe măsură ce limba engleză modernă s-a dezvoltat, au fost publicate norme explicite de utilizare standard și răspândite prin intermediul mass-media oficiale, cum ar fi educația publică și publicațiile sponsorizate de stat. În 1755, Samuel Johnson și-a publicat A Dictionary of the English Language, care a introdus ortografii standard ale cuvintelor și norme de utilizare. În 1828, Noah Webster a publicat Dicționarul american al limbii engleze pentru a încerca să stabilească o normă de vorbire și scriere a englezei americane independentă de standardul britanic. În Marea Britanie, caracteristicile dialectelor non-standard sau de clasă inferioară au fost din ce în ce mai stigmatizate, ducând la răspândirea rapidă a soiurilor de prestigiu printre clasele de mijloc.

În limba engleză modernă, pierderea cazului gramatical este aproape completă (acum se găsește doar în pronume, cum ar fi el și el , ea și ea , cine și cine ), iar ordinea cuvintelor SVO este în mare parte fixă. Unele schimbări, cum ar fi utilizarea do-support, au devenit universalizate. (Engleza anterioară nu folosea cuvântul „face” ca auxiliar general, așa cum o face engleza modernă; la început a fost folosit doar în construcțiile de întrebări și chiar și atunci nu era obligatoriu. Acum, sprijinul cu verbul have devine din ce în ce mai standardizat .) Utilizarea formelor progresive în -ing , pare să se răspândească la noi construcții și forme precum cele care au fost construite devin din ce în ce mai frecvente. Regularizarea formelor neregulate continuă, de asemenea, încet (de exemplu, visat în loc de visat ), iar alternativele analitice la formele flexibile devin din ce în ce mai frecvente (de exemplu, mai politicos în loc de politicos ). Engleza britanică este, de asemenea, în curs de schimbare sub influența englezei americane, alimentată de prezența puternică a englezei americane în mass-media și de prestigiul asociat cu SUA ca putere mondială.

Distribuție geografică

Procentul de vorbitori de engleză în funcție de țară și dependență începând cu 2014.
   80-100%
   60-80%
   40-60%
   20-40%
   0,1-20%
   Nu există date
Procentul de vorbitori nativi de engleză

Începând din 2016, 400 de milioane de oameni vorbeau engleza ca limbă maternă , iar 1,1 miliarde vorbeau limba engleză ca limbă secundară. Engleza este cea mai mare limbă după numărul de vorbitori . Engleza este vorbită de comunitățile de pe fiecare continent și de pe insulele din toate oceanele majore.

Țările în care se vorbește engleza pot fi grupate în diferite categorii în funcție de modul în care este utilizată limba engleză în fiecare țară. Țările „cercului interior” cu mulți vorbitori nativi de engleză împărtășesc un standard internațional de engleză scrisă și influențează împreună normele de vorbire pentru limba engleză din întreaga lume. Engleza nu aparține unei singure țări și nu aparține doar descendenților coloniștilor englezi. Engleza este o limbă oficială a țărilor populate de puțini descendenți ai vorbitorilor nativi de engleză. De asemenea, a devenit de departe cea mai importantă limbă de comunicare internațională atunci când oamenii care nu au limbă maternă se întâlnesc oriunde în lume .

Trei cercuri de țări vorbitoare de limbă engleză

Braj Kachru distinge țările în care se vorbește engleza cu un model cu trei cercuri . În modelul său,

  • țările „cercului interior” au comunități mari de vorbitori nativi de engleză,
  • țările „cercului exterior” au comunități mici de vorbitori nativi de engleză, dar utilizarea pe scară largă a englezei ca a doua limbă în educație sau radiodifuziune sau în scopuri oficiale locale și
  • Țările „cercului în expansiune” sunt țări în care mulți oameni învață engleza ca limbă străină.

Kachru își bazează modelul pe istoria modului în care limba engleză s-a răspândit în diferite țări, modul în care utilizatorii dobândesc limba engleză și gama de utilizări pe care le are engleza în fiecare țară. Cele trei cercuri își schimbă calitatea de membru în timp.

Cele trei cercuri de engleză ale lui Braj Kachru
Cele
trei cercuri de engleză ale lui Braj Kachru

Țările cu comunități mari de vorbitori nativi de engleză (cercul interior) includ Marea Britanie, Statele Unite, Australia, Canada, Irlanda și Noua Zeelandă, unde majoritatea vorbește engleza și Africa de Sud, unde o minoritate semnificativă vorbește engleza. Țările cu cei mai mulți vorbitori nativi de engleză sunt, în ordine descrescătoare, Statele Unite (cel puțin 231 milioane), Regatul Unit (60 milioane), Canada (19 milioane), Australia (cel puțin 17 milioane), Africa de Sud (4,8 milioane), Irlanda (4,2 milioane) și Noua Zeelandă (3,7 milioane). În aceste țări, copiii de vorbitori nativi învață engleza de la părinții lor, iar localnicii care vorbesc alte limbi, iar noii imigranți învață engleza pentru a comunica în cartierele și la locul de muncă. Țările din cercul interior oferă baza de la care limba engleză se răspândește în alte țări din lume.

Estimările numărului de vorbitori de limbă engleză și de limbă străină variază foarte mult de la 470 milioane la peste 1 miliard, în funcție de modul în care este definită competența. Lingvistul David Crystal estimează că vorbitorii non-nativi depășesc acum numărul de vorbitori nativi cu un raport de 3 la 1. În modelul celor trei cercuri ale lui Kachru, țările „cercului exterior” sunt țări precum Filipine , Jamaica , India, Pakistan, Malaezia și Nigeria cu o proporție mult mai mică de vorbitori nativi de engleză, dar o utilizare foarte mare a englezei ca a doua limbă pentru educație, guvern sau afaceri interne și utilizarea sa de rutină pentru instruirea școlară și interacțiunile oficiale cu guvernul.

Aceste țări au milioane de vorbitori nativi de dialect continuă, de la o creolă bazată pe limba engleză la o versiune mai standard a englezei. Au mult mai mulți vorbitori de engleză care dobândesc engleza pe măsură ce cresc prin utilizarea de zi cu zi și ascultând difuzarea, mai ales dacă frecventează școli în care limba engleză este mijlocul de predare. Soiurile de engleză învățate de vorbitori non-nativi născuți de părinți vorbitori de limbă engleză pot fi influențate, în special în gramatica lor, de celelalte limbi vorbite de acei cursanți. Majoritatea acestor varietăți de engleză includ cuvinte puțin folosite de vorbitorii nativi de engleză din țările din cercul interior și pot prezenta diferențe gramaticale și fonologice față de soiurile din cercul interior. Engleza standard a țărilor din cercul interior este adesea luată ca o normă pentru utilizarea limbii engleze în țările din cercul exterior.

În modelul cu trei cercuri, țări precum Polonia, China, Brazilia, Germania, Japonia, Indonezia, Egipt și alte țări în care limba engleză este predată ca limbă străină, alcătuiesc „cercul în expansiune”. Distincțiile dintre limba engleză ca primă limbă, ca a doua limbă și ca limbă străină sunt adesea discutabile și se pot schimba în anumite țări în timp. De exemplu, în Olanda și în alte țări ale Europei, cunoașterea limbii engleze ca a doua limbă este aproape universală, peste 80% din populație fiind capabilă să o folosească și astfel engleza este folosită în mod obișnuit pentru a comunica cu străinii și adesea în educaţie. În aceste țări, deși limba engleză nu este folosită pentru afaceri guvernamentale, utilizarea pe scară largă a acestora le pune la granița dintre „cercul exterior” și „cercul în expansiune”. Engleza este neobișnuită printre limbile lumii, în cât de mulți dintre utilizatorii săi nu sunt vorbitori nativi, ci vorbitori de engleză ca a doua limbă sau limbă străină.

Mulți utilizatori de limba engleză din cercul în expansiune îl folosesc pentru a comunica cu alte persoane din cercul în expansiune, astfel încât interacțiunea cu vorbitorii nativi de engleză nu joacă niciun rol în decizia lor de a folosi limba engleză. Soiurile non-native de engleză sunt utilizate pe scară largă pentru comunicarea internațională, iar vorbitorii unui astfel de soi întâlnesc adesea caracteristici ale altor soiuri. De multe ori astăzi, o conversație în limba engleză oriunde în lume nu poate include deloc vorbitori nativi de engleză, chiar și în timp ce include vorbitori din mai multe țări diferite.

Engleza pluricentrică

Diagramă circulară care arată procentul de vorbitori nativi de limba engleză care locuiesc în țările vorbitoare de „cerc interior”. Vorbitorii nativi sunt acum mult mai numeroși în întreaga lume decât vorbitorii de limba engleză în limba a doua (neincluse în această diagramă).

   SUA (64,3%)
   Marea Britanie (16,7%)
   Canada (5,3%)
   Australia (4,7%)
   Africa de Sud (1,3%)
   Irlanda (1,1%)
   Noua Zeelandă (1%)
   Altele (5,6%)

Engleza este o limbă pluricentrică , ceea ce înseamnă că nicio autoritate națională nu stabilește standardul de utilizare a limbii. Dar engleza nu este o limbă divizată, în ciuda unei glume de lungă durată atribuite inițial lui George Bernard Shaw că Regatul Unit și Statele Unite sunt „două țări separate printr-o limbă comună”. Engleza vorbită, de exemplu engleza utilizată în difuzare, respectă, în general, standardele naționale de pronunție, care sunt, de asemenea, stabilite prin obiceiuri mai degrabă decât prin reglementări. Radiodifuzorii internaționali sunt de obicei identificabili ca proveniți dintr-o țară mai degrabă decât dintr-o altă țară prin accentele lor , dar scenariile cititorului de știri sunt, de asemenea, compuse în mare parte în limba engleză standard scrisă internațională . Normele limbii engleze scrise standard sunt menținute doar prin consensul vorbitorilor de limbă engleză educați din întreaga lume, fără nicio supraveghere de către vreun guvern sau organizație internațională.

Ascultătorii americani în general înțeleg cu ușurință majoritatea difuzării britanice, iar ascultătorii britanici înțeleg cu ușurință majoritatea difuzării americane. Majoritatea vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume pot înțelege programele radio, programele de televiziune și filmele din multe părți ale lumii vorbitoare de limbă engleză. Atât varietățile de engleză standard, cât și cele non-standard pot include atât stiluri formale, cât și informale, distinse prin alegerea cuvântului și sintaxă și pot utiliza atât registre tehnice, cât și non-tehnice.

Istoria așezării țărilor din cercul interior vorbitor de limbă engleză din afara Marii Britanii a contribuit la nivelarea distincțiilor dialectale și la producerea de forme koineizate de engleză în Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Majoritatea imigranților către Statele Unite fără strămoși britanici au adoptat rapid engleza după sosire. Acum, majoritatea populației Statelor Unite vorbesc limba engleză monolingv, iar engleza a primit statutul oficial sau cooficial de 30 din cele 50 de guverne de stat, precum și de toate cele cinci guverne teritoriale ale SUA, deși nu a existat niciodată un oficial limba la nivel federal .

Engleza ca limbă globală

Engleza a încetat să mai fie o „limbă engleză” în sensul de a aparține doar persoanelor care sunt etnic engleze . Utilizarea limbii engleze este în creștere țară cu țară pe plan intern și pentru comunicarea internațională. Majoritatea oamenilor învață engleza din motive mai degrabă practice decât ideologice. Mulți vorbitori de engleză din Africa au devenit parte a unei comunități lingvistice „afro-saxone” care unește africani din diferite țări.

Pe măsură ce decolonizarea a continuat în Imperiul Britanic în anii 1950 și 1960, fostele colonii de multe ori nu au respins limba engleză, ci mai degrabă au continuat să o folosească ca țări independente care își stabilesc propriile politici lingvistice. De exemplu, viziunea limbii engleze printre mulți indieni a trecut de la asocierea ei cu colonialismul la asocierea ei cu progresul economic, iar engleza continuă să fie o limbă oficială a Indiei. Engleza este de asemenea utilizată pe scară largă în mass-media și literatură, iar numărul cărților în limba engleză publicate anual în India este al treilea ca mărime din lume după SUA și Marea Britanie. Cu toate acestea, limba engleză este rareori vorbită ca primă limbă, numărând doar aproximativ câteva sute de mii de oameni și mai puțin de 5% din populație vorbește fluent engleza în India. David Crystal a susținut în 2004 că, combinând vorbitori nativi și non-nativi, India are acum mai mulți oameni care vorbesc sau înțeleg engleza decât orice altă țară din lume, dar numărul vorbitorilor de engleză din India este foarte incert, majoritatea cărturarilor concluzionând că Statele Unite au încă mai mulți vorbitori de engleză decât India.

Engleza modernă, uneori descrisă ca prima lingua franca globală , este, de asemenea, considerată ca prima limbă mondială . Engleza este cea mai utilizată limbă din lume în publicarea ziarelor, publicarea cărților, telecomunicațiile internaționale, publicarea științifică, comerțul internațional, divertismentul în masă și diplomația. Engleza este, prin tratat internațional, baza limbilor naturale controlate necesare Seaspeak și Airspeak, utilizate ca limbi internaționale de navigare și aviație. Engleza obișnuia să aibă paritate cu franceza și germana în cercetarea științifică, dar acum domină acest domeniu. A obținut paritate cu franceza ca limbă de diplomație la negocierile Tratatului de la Versailles din 1919. Până la înființarea Organizației Națiunilor Unite la sfârșitul celui de-al doilea război mondial , engleza devenise preeminentă și este acum principala limbă mondială. de diplomație și relații internaționale. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Națiunilor Unite. Multe alte organizații internaționale la nivel mondial, inclusiv Comitetul Olimpic Internațional , specifică engleza ca limbă de lucru sau limbă oficială a organizației.

Multe organizații internaționale regionale, cum ar fi Asociația Europeană de Liber Schimb , Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), stabilesc limba engleză ca singură limbă de lucru a organizației lor, chiar dacă majoritatea membrilor nu sunt țări cu majoritatea nativilor Vorbitori de engleza. În timp ce Uniunea Europeană (UE) permite statelor membre să desemneze oricare dintre limbile naționale ca limbă oficială a Uniunii, în practică engleza este principala limbă de lucru a organizațiilor UE.

Deși în majoritatea țărilor engleza nu este o limbă oficială, în prezent este limba predată cel mai adesea ca limbă străină . În țările UE, limba engleză este cea mai răspândită limbă străină în nouăsprezece dintre cele douăzeci și cinci de state membre în care nu este o limbă oficială (adică în alte țări decât Irlanda și Malta ). Într-un sondaj oficial Eurobarometru din 2012 (efectuat când Marea Britanie era încă membru al UE), 38% dintre respondenții UE din afara țărilor în care limba engleză este o limbă oficială au declarat că pot vorbi engleza suficient de bine pentru a purta o conversație în această limbă. Următoarea limbă străină cel mai des menționată, franceza (care este cea mai cunoscută limbă străină din Marea Britanie și Irlanda), ar putea fi utilizată în conversație de 12% dintre respondenți.

Cunoașterea profesională a limbii engleze a devenit o cerință în mai multe profesii și profesii, cum ar fi medicina și informatica. Engleza a devenit atât de importantă în publicarea științifică, încât mai mult de 80 la sută din toate articolele de reviste științifice indexate de Chemical Abstracts în 1998 au fost scrise în engleză, la fel ca 90 la sută din toate articolele din publicațiile de științe naturale până în 1996 și 82 la sută din articolele din publicațiile de științe umaniste. până în 1995.

Comunitățile internaționale, cum ar fi oamenii de afaceri internaționali, pot folosi engleza ca limbă auxiliară , cu accent pe vocabularul potrivit domeniului lor de interes. Acest lucru a determinat unii cercetători să dezvolte studiul limbii engleze ca limbă auxiliară. Marca comercială Globish folosește un subset relativ mic de vocabular englez (aproximativ 1500 de cuvinte, conceput pentru a reprezenta cea mai mare utilizare în limba engleză de afaceri internațională) în combinație cu gramatica standard engleză. Alte exemple includ engleza simplă .

Utilizarea sporită a limbii engleze la nivel global a avut un efect asupra altor limbi, ducând la asimilarea unor cuvinte în limba engleză în vocabularele altor limbi. Această influență a englezei a dus la îngrijorări cu privire la moartea limbii și la pretenții de imperialism lingvistic și a provocat rezistență la răspândirea limbii engleze; cu toate acestea, numărul de vorbitori continuă să crească, deoarece mulți oameni din întreaga lume cred că engleza le oferă oportunități pentru un loc de muncă mai bun și o viață îmbunătățită.

Deși unii cercetători menționează posibilitatea unei divergențe viitoare a dialectelor engleze în limbi neinteligibile reciproc, cei mai mulți cred că un rezultat mai probabil este că engleza va continua să funcționeze ca o limbă koineizată în care forma standard unifică vorbitorii din întreaga lume. Engleza este folosită ca limbă pentru o comunicare mai largă în țările din întreaga lume. Astfel, limba engleză a crescut în toată lumea folosind mult mai mult decât orice limbă construită propusă ca limbă auxiliară internațională , inclusiv Esperanto .

Fonologie

De Fonetica și fonologia limbii engleze diferă de la un dialect la altul, de obicei , fără a interfera cu comunicarea reciprocă. Variația fonologică afectează inventarul fonemelor (adică sunetele vorbirii care disting semnificația), iar variația fonetică constă în diferențe în pronunția fonemelor. Această prezentare generală descrie în principal pronunțiile standard ale Regatului Unit și ale Statelor Unite : Pronunție primită (RP) și General American (GA). (A se vedea § Dialecte, accente și varietăți , mai jos.)

Simbolurile fonetice utilizate mai jos provin din Alfabetul Fonetic Internațional (IPA).

Consonante

Majoritatea dialectelor englezești împărtășesc aceleași 24 de   foneme consonante. Inventarul de consoane prezentat mai jos este valabil pentru limba engleză din California și pentru RP.

Foneme consonante
Labial Dental Alveolar Post-
alveolar
Palatal Velar Glotal
Nazal m n ŋ
Stop p b t d k ɡ
Africat
Fricativ f v θ ð s z ʃ ʒ h
Aproximativ l ɹ * j w

* Transcris în mod convențional / r /

În tabel, când obstruenții (opriri, africate și fricative) apar în perechi, cum ar fi / pb / , / tʃ dʒ / și / sz / , primul este fortis (puternic) și al doilea este lenis (slab). Obstructivele Fortis, cum ar fi / p tʃ s / sunt pronunțate cu mai multă tensiune musculară și forță de respirație decât consoanele lenis, cum ar fi / b dʒ z / , și sunt întotdeauna fără voce . Consoanele Lenis sunt parțial exprimate la începutul și la sfârșitul enunțurilor și complet exprimate între vocale. Stopurile Fortis, cum ar fi / p /, au trăsături articulare sau acustice suplimentare în majoritatea dialectelor: sunt aspirate [pʰ] atunci când apar singure la începutul unei silabe accentuate, adesea neaspirate în alte cazuri și adesea neeliberate [p̚] sau pre- glotalizat [ʔp] la sfârșitul unei silabe. Într-un cuvânt cu o singură silabă, o vocală înainte de o oprire fortis este scurtată: astfel nip are o vocală vizibil mai scurtă (fonetic, dar nu fonetic) decât nib [nɪˑb̥] ( vezi mai jos ).

  • lenis se oprește: bin [b̥ɪˑn] , despre [əˈbaʊt] , nib [nɪˑb̥]
  • fortis stops: pin [pʰɪn] ; spin [spɪn] ; fericit [ˈhæpi] ; nip [nɪp̚] sau [nɪʔp]

În RP, aproximantul lateral / l / , are doi alofoni principali (variante de pronunție): clar sau simplu [l] , ca în lumină , și întunecat sau velarisat [ɫ] , ca în întregime . GA are l întunecat în majoritatea cazurilor.

  • clar l : lumină RP [laɪt]
  • întuneric l : RP și GA complet [fʊɫ] , GA luminos [ɫaɪt]

Toate sonorantele (lichide / l, r / și nazale / m, n, ŋ / ) devoice atunci când urmează un obstruent fără voce și sunt silabice atunci când urmează o consoană la sfârșitul unui cuvânt.

  • sonore fără voce: lut [kl̥eɪ̯] ; snow RP [sn̥əʊ̯] , GA [sn̥oʊ̯]
  • sonore silabice: paddle [ˈpad.l̩] , buton [ˈbʌt.n̩]

Vocale

Pronunția vocalelor variază foarte mult între dialecte și este unul dintre cele mai detectabile aspecte ale accentului vorbitorului. Tabelul de mai jos enumeră fonemele vocale din Pronunția primită (RP) și General American (GA), cu exemple de cuvinte în care apar din seturi lexicale compilate de lingviști. Vocalele sunt reprezentate cu simboluri din Alfabetul Fonetic Internațional; cele date pentru RP sunt standard în dicționarele britanice și alte publicații.

Monophthongs
RP GA Cuvânt
eu n ee d
ɪ b i d
e ɛ b e d
æ b a ck
ɑː ɑ br a
ɒ b o x
ɔ , ɑ cl o th
ɔː p aw
tu f oo d
ʊ g oo d
ʌ b u t
ɜː ɜɹ b ir d
ə comm a
Diftongii de închidere
RP GA Cuvânt
b ay
əʊ r oa d
cr y
c ow
ɔɪ b oy
Centrarea diftongilor
RP GA cuvânt
ɪə ɪɹ p eer
ɛɹ p aer
ʊə ʊɹ p oor

În RP, lungimea vocală este fonemică; Vocalele lungi sunt marcate cu un colon triunghiular ː ⟩ în tabelul de mai sus, cum ar fi vocalei de necesitate [NID] față de suma licitată [bɪd] . În GA, lungimea vocală nu este distinctivă.

Atât în ​​RP, cât și în GA, vocalele sunt scurtate fonetic în fața consoanelor fortis din aceeași silabă , cum ar fi / t tʃ f / , dar nu în fața consoanelor lenis cum ar fi / d dʒ v / sau în silabele deschise: astfel, vocalele rich [rɪtʃ] , îngrijite [nit] și sigure [seɪ̯f] sunt vizibil mai scurte decât vocalele de creastă [rɪˑdʒ] , au nevoie de [niˑd] și salvează [seˑɪ̯v] , iar vocala luminii [laɪ̯t] este mai scurtă decât cea a lie [laˑɪ̯ ] . Deoarece consoanele lenis sunt frecvent fără voce la sfârșitul unei silabe, lungimea vocală este un indiciu important pentru a stabili dacă următoarea consoană este lenis sau fortis.

Vocala / ə / apare doar în silabe neaccentuate și este mai deschisă ca calitate în pozițiile stem-finale. Unele dialecte nu contrastează / ɪ / și / ə / în poziții neaccentuate, astfel încât iepurele și starețul rimează și Lenin și Lennon sunt omofone, o caracteristică dialectală numită fuziune slabă de vocale . GA / ɜr / și / ər / sunt realizate ca r vocalei -coloured [ɚ] , ca și în continuare [fɚðɚ] (foneme / fɜrðər / ), care în RP este realizat ca [fəːðə] (foneme / fɜːðə / ).

Fonotactică

O silabă engleză include un nucleu silabic format dintr-un sunet vocal. Debutul silabei și coda (începutul și sfârșitul) sunt opționale. O silabă poate începe cu până la trei sunete consoane, ca în sprint / sprɪnt / , și se poate termina cu până la patru, ca în textele / textele / . Aceasta oferă unei silabe englezești următoarea structură, (CCC) V (CCCC) unde C reprezintă o consoană și V o vocală; cuvântul tari / strɛŋkθs / este astfel un exemplu al celei mai complexe silabe posibile în engleză. Consoanele care pot apărea împreună în onsets sau codas sunt restricționate, la fel și ordinea în care pot apărea. Onsets-urile pot avea doar patru tipuri de grupuri de consoane: un stop și aproximant, ca în joc ; o fricativă și aproximantă fără voce, ca în zbor sau viclean ; s și o oprire fără voce, ca în ședere ; și s , o oprire fără voce și un aproximant, ca în șir . Clusterele nazale și de oprire sunt permise numai în coda. Clusterele de obstruenți sunt întotdeauna de acord în exprimare, iar grupurile de sibilante și plozive cu același punct de articulare sunt interzise. Mai mult, mai multe consoane au distribuții limitate: / h / poate apărea numai în poziția inițială silabă și / ŋ / numai în poziția finală silabă.

Stresul, ritmul și intonația

Stresul joacă un rol important în limba engleză. Anumite silabe sunt accentuate, în timp ce altele sunt neaccentuate. Stresul este o combinație de durată, intensitate, calitate vocală și, uneori, modificări ale tonului. Silabele accentuate sunt pronunțate mai lungi și mai puternice decât silabele neaccentuate, iar vocalele din silabele neaccentuate sunt frecvent reduse, în timp ce vocalele din silabele accentuate nu sunt. Unele cuvinte, în primul rând cuvinte funcționale scurte, dar și unele verbe modale, cum ar fi can , au forme slabe și puternice, în funcție de faptul dacă apar în poziție accentuată sau ne accentuată în cadrul unei propoziții.

Stresul în limba engleză este fonemic , iar unele perechi de cuvinte se disting prin stres. De exemplu, cuvântul contractul este subliniat pe prima silabă ( / k ɒ n t r æ k t / KON -trakt ) atunci când este utilizat ca un substantiv, ci pe ultima silabă ( / k ə n t r æ k t / kən- TRAKT ) pentru majoritatea semnificațiilor (de exemplu, „reduceți dimensiunea”) atunci când este folosit ca verb. Aici stresul este conectat la reducerea vocalelor : în „contractul“ substantiv prima silabă este subliniat și are neredus vocalelor / ɒ / , dar în „contractul“ verb prima silabă este neaccentuat si vocala sa este redusă la / ə / . Stresul este , de asemenea , utilizat pentru a distinge între cuvinte și fraze, astfel încât un cuvânt compus primește o singură unitate de stres, dar fraza corespunzătoare are două: de exemplu , o epuizare ( / b ɜːr n t / ) față de a arde ( / b ɜːr n t / ), și un hotdog ( / h ɒ t d ɒ ɡ / ) , comparativ cu un hot dog ( / h ɒ t d ɒ ɡ / ).

În ceea ce privește ritmul , engleza este în general descrisă ca un limbaj de stres , ceea ce înseamnă că timpul dintre silabele accentuate tinde să fie egal. Silabele accentuate sunt pronunțate mai mult, dar silabele neaccentuate (silabele între accentuări) sunt scurtate. Vocalele din silabele neaccentuate sunt, de asemenea, scurtate, iar scurtarea vocală determină modificări ale calității vocale : reducerea vocalelor .

Variația regională

Soiuri de engleză standard și caracteristicile lor

Trăsături fonologice
Statele
Unite
Canada Republica
Irlanda
Irlanda de
Nord
Scoţia Anglia Țara Galilor Africa de
Sud
Australia Noua
Zeelandă
tată - deranjează fuziunea da da
/ ɒ / nu este rotunjit da da da
/ ɜːr / se pronunță [ɚ] da da da da
pătuț - fuziune prinsă eventual da eventual da da
prost - fuziune completă da da
/ t , d / flapping da da eventual de multe ori rareori rareori rareori rareori da de multe ori
capcană - scindare de baie eventual eventual de multe ori da da de multe ori da
non-rhotic ( / r / -dropping după vocale) da da da da da
vocale închise pentru / æ, ɛ / da da da
/ l / poate fi pronunțat întotdeauna [ɫ] da da da da da da
/ ɑːr / este fronted eventual eventual da da
Dialecte și vocale joase
Set lexical RP GA Poate sa Schimbarea sunetului
GÂND / ɔː / / ɔ / sau / ɑ / / ɑ / pătuț - fuziune prinsă
PÂNZĂ / ɒ / lot - pânză despicat
LOT / ɑ / tată - deranjează fuziunea
PALMIER / ɑː /
BAIE / æ / / æ / capcană - scindare de baie
CAPCANĂ / æ /

Soiurile de engleză variază cel mai mult în pronunția vocalelor. Cele mai cunoscute soiuri naționale utilizate ca standarde pentru educație în țările care nu vorbesc limba engleză sunt britanic (BrE) și american (AmE). Țări precum Canada , Australia , Irlanda , Noua Zeelandă și Africa de Sud au propriile lor soiuri standard, care sunt mai rar utilizate ca standarde pentru educație la nivel internațional. Unele diferențe între diferitele dialecte sunt prezentate în tabelul „Varietăți de engleză standard și caracteristicile lor”.

Engleza a suferit multe schimbări istorice de sunet , unele dintre ele afectând toate soiurile, iar altele afectând doar câteva. Majoritatea soiurilor standard sunt afectate de Great Vowel Shift , care a schimbat pronunția vocalelor lungi, dar câteva dialecte au rezultate ușor diferite. În America de Nord, o serie de schimbări în lanț, cum ar fi schimbarea vocală în orașele de nord și schimbarea canadiană, au produs peisaje vocale foarte diferite în unele accente regionale.

Unele dialecte au mai puține sau mai multe foneme și telefoane consonante decât soiurile standard. Unele soiuri conservatoare , cum ar fi engleza scoțiană au un afon [ ʍ ] sunet în văita care contrasteaza cu Consoană [w] în vin , dar cele mai multe alte dialecte pronunță ambele cuvinte cu voce [w] , o caracteristică dialect numit vin - văita fuziune . Sunetul fricativ velar fără voce / x / se găsește în engleza scoțiană, care distinge loch / lɔx / de lock / lɔk / . Accentele, cum ar fi Cockney cu „ h- drop”, nu au fricative glotale / h / , iar dialectele cu th- stop și th- fronting, cum ar fi afro-americanul vernacular și engleza estuară , nu au fricative dentare / θ, ð / , dar le înlocuiesc cu opriri dentare sau alveolare / t, d / sau fricative labiodentale / f, v / . Alte modificări care afectează fonologia soiurilor locale sunt procese precum yod- dropping , yod- coalescence și reducerea grupurilor de consoane.

Pronunția generală americană și pronunția primită variază în ceea ce privește pronunția istoricului / r / după o vocală la sfârșitul unei silabe (în silaba coda ). GA este un dialect rhotic , ceea ce înseamnă că pronunță / r / la sfârșitul unei silabe, dar RP este non-rhotic, adică pierde / r / în acea poziție. Dialectele engleze sunt clasificate ca rhotice sau non-rhotice, în funcție de faptul că ele se elidează / r / ca RP sau îl păstrează ca GA.

Există variații dialectale complexe în cuvinte cu vocalele deschise din față și deschise din spate / æ ɑː ɒ ɔː / . Aceste patru vocale se disting numai în RP, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud. În GA, aceste vocale se îmbină la trei / æ ɑ ɔ / , iar în engleza canadiană, se îmbină la două / æ ɑ / . În plus, cuvintele care au fiecare vocală variază în funcție de dialect. Tabelul „Dialecte și vocale deschise” arată această variație cu seturi lexicale în care apar aceste sunete.

Gramatică

Așa cum este tipic pentru o limbă indo-europeană, engleza urmează alinierea morfosintactică acuzativă . Spre deosebire de alte limbi indo-europene, engleza a abandonat în mare măsură sistemul de cazuri flexionist în favoarea construcțiilor analitice . Numai pronumele personale păstrează cazul morfologic mai puternic decât orice altă clasă de cuvinte . Engleza distinge cel puțin șapte clase majore de cuvinte: verbe, substantive, adjective, adverbe, determinanți (inclusiv articole), prepoziții și conjuncții. Unele analize adaugă pronumele ca o clasă separată de substantive și subdivizează conjuncțiile în subordonatori și coordonatori și adaugă clasa interjecțiilor. Engleza are, de asemenea, un set bogat de verbe auxiliare, precum have și do , care exprimă categoriile de dispoziție și aspect. Întrebările sunt marcate de susținere , mișcare wh (frontarea cuvintelor de întrebare care încep cu wh -) și inversarea ordinii cuvintelor cu unele verbe.

Unele trăsături tipice limbilor germanice persistă în limba engleză, cum ar fi distincția între tulpini puternice flexate neregulat inflexate prin ablaut (adică schimbarea vocalei tulpinii, așa cum se întâmplă în perechile vorbesc / vorbesc și picior / picioare ) și tulpini slabe inflexate prin fixare cum ar fi dragoste / iubit , mână / mâini ). Vestigiile cazului și ale sistemului de gen se găsesc în sistemul pronumelui ( el / el, cine / cine ) și în flexiunea verbului copula a fi .

Cele șapte clase de cuvinte sunt exemplificate în acest exemplu de propoziție:

The preşedinte de the comitet și the vorbăreţ politician ciocnit violent cand the întâlnire a început .
Det. Substantiv Prep. Det. Substantiv Conj. Det. Adj. Substantiv Verb Advb. Conj. Det. Substantiv Verb

Substantive și sintagme nominale

Substantivele englezești sunt flexate numai pentru număr și posesie. Substantive noi se pot forma prin derivare sau compunere. Ele sunt împărțite semantic în nume proprii (nume) și substantive comune. Substantivele comune sunt la rândul lor împărțite în substantive concrete și abstracte, și gramatical în substantive numărătoare și substantive în masă .

Cele mai multe numere de substantive sunt flexate pentru numărul de plural prin utilizarea sufixului de plural - s , dar câteva substantive au forme neregulate de plural. Substantivele de masă pot fi pluralizate numai prin utilizarea unui clasificator de nume de numărare, de exemplu, o pâine , două pâini .

Formarea regulată a pluralului:

Singulare: pisică, câine
Plural: pisici, câini

Formarea neregulată a pluralului:

Singulare: bărbat, femeie, picior, pește, bou, cuțit, șoarece
Plural: bărbați, femei, picioare, pești, boi, cuțite, șoareci

Posesia poate fi exprimată fie prin encliticul posesiv - s (numit și în mod tradițional sufix genitiv), fie prin prepoziția lui . Punct de vedere istoric posesiv -s a fost folosit pentru substantive însuflețite, în timp ce al posesiva a fost rezervat pentru substantive neînsuflețite. Astăzi , această distincție este mai puțin clară, și mulți vorbitori folosiți - e de asemenea , cu inanimates. Ortografic posesivul -s este separat de rădăcina nominală cu un apostrof.

Construcții posesive:

Cu -s: Copilul soțului femeii
Cu of: Copilul soțului femeii

Substantivele pot forma sintagme substantivale (NP) unde sunt capul sintactic al cuvintelor care depind de ele, cum ar fi determinanți, cuantificatori, conjuncții sau adjective. Expresiile substantivale pot fi scurte, cum ar fi omul , compuse doar dintr-un determinant și un substantiv. Acestea pot include , de asemenea modificatori , cum ar fi adjective ( de exemplu , roșu , înalte , toate ) și specifiers , cum ar fi determinanții ( de ex , care ). Dar pot, de asemenea, lega mai multe substantive într-un singur NP lung, folosind conjuncții precum și , sau prepoziții cum ar fi cu , de exemplu , bărbatul înalt cu pantalonii roșii lungi și soția lui slabă cu ochelarii (acest NP folosește conjuncții, prepoziții, specificatori și modificatori). Indiferent de lungime, un NP funcționează ca o unitate sintactică. De exemplu, encliticul posesiv poate, în cazurile care nu duc la ambiguitate, să urmeze întreaga sintagmă nominală, ca în soția Președintelui Indiei , unde encliticul urmează India și nu președintele .

Clasa de determinanții este folosit pentru a specifica substantivul care preced în ceea ce privește definiteness , în cazul în care cele marchează un substantiv bine definit și o sau un unul nedefinită. Un substantiv definit este presupus de vorbitor ca fiind deja cunoscut de interlocutor, în timp ce un substantiv nedefinit nu este specificat ca fiind cunoscut anterior. Cuantificatoarele, care includ una , multe , unele și toate , sunt folosite pentru a specifica substantivul în termeni de cantitate sau număr. Substantivul trebuie să fie de acord cu numărul determinantului, de ex. Un singur om (sg.), Dar toți oamenii (pl.). Determinanții sunt primii constituenți dintr-o frază nominală.

Adjective

Adjectivele modifică un substantiv oferind informații suplimentare despre referenții lor. În engleză, adjectivele vin înainte de substantivele pe care le modifică și după determinanți. În engleza modernă, adjectivele nu sunt flexate și nu sunt de acord în formă cu substantivul pe care îl modifică, așa cum fac adjectivele din majoritatea celorlalte limbi indo-europene. De exemplu, în expresiile băiat subțire și multe fete subțiri , adjectivul subțire nu schimbă forma pentru a fi de acord nici cu numărul, nici cu sexul substantivului.

Unele adjective sunt flexate pentru gradul de comparație , cu gradul pozitiv nemarcat, sufixul -er marcând comparativul și -est marcând superlativul: un băiat mic , băiatul este mai mic decât fata , acel băiat este cel mai mic . Unele adjective au forme comparative și superlative neregulate, cum ar fi bune , mai bune și cele mai bune . Alte adjective au comparative formate din construcții perifrastice , adverbul marcând mai mult comparativul, iar cel mai mult marcând superlativul: mai fericit sau mai fericit , cel mai fericit sau cel mai fericit . Există o oarecare variație între vorbitori în ceea ce privește adjectivele care utilizează o comparație flexionată sau perifrastică, iar unele studii au arătat tendința ca formele perifrastice să devină mai frecvente în detrimentul formei flexate.

Pronumele, cazul și persoana

Pronumele englezești păstrează multe trăsături de inflexiune de caz și de gen. Pronumele personale păstrează o diferență între caz subiectiv și obiectiv la majoritatea persoanelor ( eu / eu, el / el, ea / ea, noi / noi, ei / ele ), precum și o distincție de gen și animenitate la persoana a III-a singular (distingând el / ea / ea ). Cazul subiectiv corespunde cazului nominativ în engleza veche , iar cazul obiectiv este utilizat atât în ​​sensul cazului acuzativ anterior (în rolul pacientului, sau obiect direct al unui verb tranzitiv), cât și în sensul vechii engleze caz dativ (în rolul unui destinatar sau al unui obiect indirect al unui verb tranzitiv). Cazul subiectiv este folosit atunci când pronumele face obiectul unei clauze finite, iar în caz contrar, este utilizat cazul obiectiv. În timp ce gramaticii precum Henry Sweet și Otto Jespersen au remarcat faptul că cazurile englezești nu corespundeau sistemului tradițional bazat pe latină, unele gramatici contemporane, de exemplu Huddleston & Pullum (2002) , păstrează etichete tradiționale pentru cazuri, numindu-le nominative și acuzative. respectiv cazuri.

Pronumele posesive există în forme dependente și independente; forma dependentă funcționează ca un determinant care specifică un substantiv (ca în scaunul meu ), în timp ce forma independentă poate sta singură ca și cum ar fi un substantiv (de exemplu , scaunul este al meu ). Sistemul englezesc de persoană gramaticală nu mai are distincție între pronumele de adresă formale și informale (pronumele familiar vechi al 2-lea singular pe care l-ați dobândit o tentă peiorativă sau inferioară de semnificație și ați fost abandonat), iar formele pentru persoana a 2-a plural și singular sunt identice cu excepția formei reflexive. Unele dialecte au introdus pronume inovatoare de persoana a 2-a plural, cum ar fi y'all găsite în engleza sud-americană și afro-americană (vernaculară) engleză sau youse găsite în engleza australiană și ye în Hiberno-engleză .

Pronumele personale englezești
Persoană Caz subiectiv Caz obiectiv Posesiv dependent Posesiv independent Reflexiv
Prima pag. sg. Eu pe mine Ale mele A mea eu insumi
A 2-a p. sg. tu tu ta a ta tu
A 3-a p. sg. el / ea / ea el / ea / ea al lui Al ei lui / ei / lui el însuși / el însuși
Prima pag. pl. noi ne al nostru a noastra noi insine
A 2-a p. pl. tu tu ta a ta voi înșivă
A 3-a p. pl. ei lor al lor a lor înșiși

Pronumele sunt folosite pentru a se referi la entități deictic sau anaforic . Un pronume deictic indică o persoană sau un obiect identificându-l în raport cu situația vorbirii - de exemplu, pronumele I identifică vorbitorul și pronumele dvs. , destinatarul. Pronumele anaforice, cum ar fi acelea, se referă la o entitate deja menționată sau presupusă de vorbitor ca fiind cunoscută de audiență, de exemplu în propoziția pe care v-am spus-o deja . Pronumele reflexive sunt folosite atunci când argumentul oblic este identic cu subiectul unei fraze (de exemplu „el și-a trimis-o” sau „ea s-a pregătit pentru impact”).

Prepoziții

Frazele prepoziționale (PP) sunt fraze compuse dintr-o prepoziție și unul sau mai multe substantive, de exemplu cu câinele , pentru prietenul meu , la școală , în Anglia . Prepozițiile au o gamă largă de utilizări în limba engleză. Sunt folosite pentru a descrie mișcarea, locul și alte relații între diferite entități, dar au și multe utilizări sintactice, cum ar fi introducerea unor clauze complementare și argumente oblice ale verbelor. De exemplu, în fraza pe care i-am dat-o , prepoziția pentru a marca destinatarul sau Obiectul indirect al verbului a da . În mod tradițional, cuvintele erau considerate prepoziții numai dacă guvernau cazul substantivului pe care l-au precedat, de exemplu determinând pronumele să folosească mai degrabă forma obiectivă decât subiectivă, „cu ea”, „pentru mine”, „pentru noi”. Dar unele gramatici contemporane precum cea a lui Huddleston & Pullum (2002 : 598–600) nu mai consideră guvernarea cazului caracteristica definitorie a clasei de prepoziții, mai degrabă definind prepozițiile ca fiind cuvinte care pot funcționa ca capete ale frazelor prepoziționale.

Verbe și fraze verbale

Verbele englezești sunt flexate pentru timp și aspect și marcate pentru acord cu subiectul prezent la persoana a treia singular. Numai verbul copula to be este încă flexionat pentru acordul cu subiectul plural și primul și al doilea om. Verbele auxiliare precum have și be sunt împerecheate cu verbe la infinitiv, trecut sau progresiv. Ele formează timpuri complexe , aspecte și stări de spirit. Verbele auxiliare diferă de alte verbe prin faptul că pot fi urmate de negare și prin faptul că pot apărea ca prim constituent într-o propoziție de întrebare.

Majoritatea verbelor au șase forme flexive. Formele primare sunt un prezent simplu, un prezent la persoana a III-a singular și o formă de preterit (trecut). Formele secundare sunt o formă simplă utilizată pentru infinitiv, un gerundiu-participiu și un participiu trecut. Verbul copula a fi este singurul verb care își păstrează o parte din conjugarea originală și ia diferite forme flexive în funcție de subiect. Forma prezentului la persoana întâi este am , persoana a treia singular este is și forma are este folosită la persoana a doua singular și la toate cele trei pluraluri. Singurul verb salvat de participiului este fost și ei gerunziu-participiu este a fi .

Forme flexibile englezești
Inflexiune Puternic Regulat
Prezent simplu lua dragoste
Persoana a 3-a sg.
prezent
ia iubiri
Preterit a luat iubit
Câmpie (infinitiv) lua dragoste
Gerundiu-participiu luând iubitor
Participiul trecut Luat iubit

Tensiune, aspect și dispoziție

Engleza are două timpuri primare, trecut (preterit) și non-trecut. Preteritul este flexionat folosind forma de preterit a verbului, care pentru verbele obișnuite include sufixul -ed , iar pentru verbele puternice fie sufixul -t, fie o modificare a vocalei stem. Forma non-trecut este nemarcată cu excepția persoanei a treia singular, care ia sufixul -s .

Prezent Preterit
Prima persoana alerg Am fugit
A doua persoană Alergi Tu ai alergat
A treia persoana John aleargă John a fugit

Engleza nu are un timp viitor morfologizat. Futuritatea acțiunii se exprimă perifrastic cu unul dintre verbele auxiliare will sau shall . Multe soiuri folosesc, de asemenea, un viitor apropiat construit cu verbul frazal be going to („ merge-la viitor ”).

Viitor
Prima persoana voi fugi
A doua persoană Vei fugi
A treia persoana John va fugi

Alte distincții aspectuale sunt codificate de utilizarea verbelor auxiliare, în primul rând have și be , care codifică contrastul dintre timpul trecut perfect și non-perfect ( am alergat vs. alergam ) și timpurile compuse precum preteritul perfect ( I alergasem ) și prezent perfect ( eu alergam ).

Pentru exprimarea starea de spirit, limba engleză folosește un număr de auxiliare modale, cum ar fi poate , poate , va , va și formele tensionate din trecut ar putea , s - ar putea , ar fi , ar trebui . Există, de asemenea, un subjunctiv și un mod imperativ, ambele bazate pe forma simplă a verbului (adică fără persoana a treia -s singular ), și care este folosit în propoziții subordonate (de exemplu, subjunctiv: Este important ca el să alerge în fiecare zi ; imperativ Fugi! ).

O formă infinitivă, care folosește forma simplă a verbului și prepoziția to , este utilizată pentru propoziții verbale care sunt subordonate sintactic unei propoziții verbale finite. Propozițiile verbale finite sunt cele care se formează în jurul unui verb în forma prezentă sau preterit. În clauzele cu verbe auxiliare, acestea sunt verbele finite, iar verbul principal este tratat ca o propoziție subordonată. De exemplu, el trebuie să meargă acolo unde numai verbul auxiliar are este flexat pentru timp și verbul principal a merge este la infinitiv, sau într-o clauză complementară, cum l-am văzut plecând , unde verbul principal este să vadă care este în o formă de preterit, iar leave este la infinitiv.

Verbe frazale

Engleza folosește de asemenea frecvent construcții numite în mod tradițional verbe frazale , fraze verbale care sunt alcătuite dintr-o rădăcină verbală și o prepoziție sau particulă care urmează verbului. Fraza funcționează apoi ca un singur predicat. În ceea ce privește intonația, prepoziția este fuzionată cu verbul, dar în scris este scrisă ca un cuvânt separat. Exemple de verbe frazale sunt să te ridici , să ceri , să te întorci , să renunți , să te reuni , să stai , suporti etc. Verbul frazal are frecvent un sens extrem de idiomatic, care este mai specializat și restricționat decât ceea ce poate fi pur și simplu extrapolat de la combinația de verb și prepoziție complement (de ex. disponibilizare, ceea ce înseamnă încetarea angajării cuiva ). În ciuda sensului idiomatic, unii gramaticieni, inclusiv Huddleston & Pullum (2002 : 274), nu consideră că acest tip de construcție formează un constituent sintactic și, prin urmare, se abțin de la utilizarea termenului „verb frazal”. În schimb, ei consideră că construcția este pur și simplu un verb cu o sintagmă prepozițională ca complement sintactic, adică s- a trezit dimineața și a fugit în munți sunt sintactic echivalenți.

Adverbe

Funcția adverbelor este de a modifica acțiunea sau evenimentul descris de verb prin furnizarea de informații suplimentare despre modul în care apare. Multe adverbe sunt derivate din adjective prin adăugarea sufixului -ly . De exemplu, în expresia femeia a mers repede , adverbul repede derivă în acest fel din adjectivul rapid . Unele adjective utilizate în mod obișnuit au forme adverbiale neregulate, cum ar fi bun care are forma adverbială bine .

Sintaxă

În propoziția în limba engleză Pisica s-a așezat pe saltea , subiectul este pisica (o sintagmă nominală), verbul este așezat , iar pe saltea este o sintagmă prepozițională (compusă dintr-o sintagmă nominală matul condus de prepoziția pe ). Arborele descrie structura propoziției.

Limba de sintaxă engleză modernă este moderat analitică . A dezvoltat caracteristici precum verbele modale și ordinea cuvintelor ca resurse pentru transmiterea sensului. Verbele auxiliare marchează construcții precum întrebările, polaritatea negativă, vocea pasivă și aspectul progresiv .

Ordinea constitutivă de bază

Ordinea cuvintelor engleze s-a mutat de la ordinea cuvintelor german -verb (V2) la aproape exclusiv subiect-verb-obiect (SVO). Combinația dintre ordinea SVO și utilizarea verbelor auxiliare creează adesea grupuri de două sau mai multe verbe în centrul propoziției, așa cum spera să încerce să o deschidă .

În majoritatea propozițiilor, engleza marchează relațiile gramaticale numai prin ordinea cuvintelor. Constituentul subiect preced verbul și constituentul obiect îl urmează. Exemplul de mai jos demonstrează modul în care rolurile gramaticale ale fiecărui constituent sunt marcate doar de poziția relativă la verb:

Cainele mușcături omul
S V O
Omul mușcături cainele
S V O

O excepție se găsește în propozițiile în care unul dintre constituenți este un pronume, caz în care este marcat dublu, atât prin ordinea cuvintelor, cât și prin flexie de caz, unde pronumele subiect preced verbul și ia forma subiectivă de caz, iar pronumele obiect urmează verbul și ia forma obiectivă de caz. Exemplul de mai jos demonstrează această dublă marcare într-o propoziție în care atât obiectul, cât și subiectul sunt reprezentate cu un pronume masculin al treilea singular:

El lovit -l
S V O

Obiectele indirecte (IO) ale verbelor ditransitive pot fi plasate fie ca primul obiect într-o construcție de obiect dublu (SV IO O), cum ar fi i-am dat cărții lui Jane , fie într-o frază prepozițională, cum am dat cartea lui Jane .

Sintaxa clauzei

În limba engleză, o propoziție poate fi compusă din una sau mai multe clauze, care, la rândul lor, pot fi compuse din una sau mai multe fraze (de exemplu, fraze substantivale, fraze verbale și fraze prepoziționale). O clauză este construită în jurul unui verb și include elementele constitutive ale acestuia, cum ar fi orice NP și PP. În cadrul unei propoziții, există întotdeauna cel puțin o clauză principală (sau clauză matrice), în timp ce alte clauze sunt subordonate unei clauze principale. Propozițiile subordonate pot funcționa ca argumente ale verbului din propoziția principală. De exemplu, în fraza Cred că (că) minți , propoziția principală este condusă de verbul gândi , subiectul este eu , dar obiectul frazei este propoziția subordonată (că) minți . Conjuncția subordonată care arată că propoziția care urmează este o propoziție subordonată, dar este adesea omisă. Clauzele relative sunt clauze care funcționează ca modificator sau specificator pentru un element constitutiv din clauza principală: De exemplu, în propoziția am văzut litera pe care ați primit-o astăzi , clauza relativă pe care ați primit-o astăzi specifică semnificația cuvântului litera , obiect al clauzei principale. Propozițiile relative pot fi introduse prin pronumele who , cui , cui și care , precum și prin acela (care poate fi omis și.) Spre deosebire de multe alte limbi germanice, nu există diferențe majore între ordinea cuvintelor în propozițiile principale și subordonate.

Construcții verbale auxiliare

Sintaxa engleză se bazează pe verbe auxiliare pentru multe funcții, inclusiv expresia timpului, aspectului și stării de spirit. Verbele auxiliare formează clauze principale, iar verbele principale funcționează ca capete ale unei propoziții subordonate a verbului auxiliar. De exemplu, în propoziția câinele nu și-a găsit osul , clauza găsește osul său este complementul verbului negat nu . Inversia subiect-auxiliar este utilizată în multe construcții, inclusiv în construcții de focalizare, negație și interogative.

Verbul nu poate fi folosit ca un auxiliar chiar și în propoziții declarative simplu, în cazul în care servește de obicei , pentru a adăuga un accent, ca în „I - am închis frigiderul.“ Cu toate acestea, în clauzele negate și inversate menționate mai sus, este utilizat deoarece regulile sintaxei englezești permit aceste construcții numai atunci când este prezent un auxiliar. Engleza modernă nu permite adăugarea adverbului de negare nu la un verb lexical finit obișnuit , așa cum se întâmplă în * Nu știu - poate fi adăugat doar unui verb auxiliar (sau copular ), deci dacă nu există alt prezent auxiliar atunci când este negată este obligatoriu, se folosește do auxiliar , pentru a produce o formă ca nu știu (nu). Același lucru se aplică în clauzele care necesită inversare, inclusiv majoritatea întrebărilor - inversarea trebuie să implice subiectul și un verb auxiliar, deci nu este posibil să se spună * Îl cunoști? ; regulile gramaticale necesită Îl cunoști?

Negarea se face cu adverbul not , care precede verbul principal și urmează un verb auxiliar. O formă contractată de not -n't poate fi utilizată ca un enclitic atașat la verbele auxiliare și la verbul copula a fi . La fel ca în cazul întrebărilor, multe construcții negative necesită negația să apară cu do-support, astfel în limba engleză modernă nu-l cunosc este răspunsul corect la întrebarea Îl cunoști? , dar nu * Nu-l cunosc , deși această construcție poate fi găsită în engleza mai veche.

Construcțiile pasive folosesc și verbe auxiliare. O construcție pasivă reformulează o construcție activă în așa fel încât obiectul frazei active devine subiectul frazei pasive, iar subiectul frazei active este fie omis, fie retrogradat într-un rol ca argument oblic introdus într-o frază prepozițională . Se formează folosind participiul trecut fie cu verbul auxiliar to be, fie to get , deși nu toate varietățile de engleză permit utilizarea pasivelor cu get . De exemplu, punerea propoziției pe care îl vede în pasiv devine el este văzut (de ea) , sau el este văzut (de ea) .

Întrebări

Ambele da-nu întrebări și WH -questions în limba engleză sunt formate în principal cu ajutorul inversiunea subiectului auxiliar ( Am de gând mâine? , Unde putem mânca? ), Care pot necesita face -Suport ( Îți place de ea? , Unde a plecat ? ). În majoritatea cazurilor, cuvintele interogative ( wh- cuvinte; de ​​ex. Ce , cine , unde , când , de ce , cum ) apar într-o poziție frontală . De exemplu, la întrebarea Ce ai văzut? , cuvântul care apare ca primul constituent în ciuda faptului că este obiectul gramatical al propoziției. (Când cuvântul wh este subiectul sau face parte din subiect, nu are loc nicio inversare: Cine a văzut pisica?. ) Expresiile prepoziționale pot fi, de asemenea, orientate atunci când sunt tema întrebării, de exemplu, la cui ai fost azi noapte? . Pronumele interogativ personal care este singurul pronume interogativ care arată încă flexiune pentru caz, cu varianta cui servind drept formă obiectivă de caz, deși această formă poate fi scoasă din uz în multe contexte.

Sintaxa la nivel de discurs

În timp ce limba engleză este o limbă importantă pentru subiect, la nivel de discurs tinde să utilizeze o structură subiect-comentariu , în care informațiile cunoscute (subiectul) precede noile informații (comentariul). Datorită sintaxei stricte SVO, subiectul unei propoziții trebuie să fie în general subiectul gramatical al propoziției. În cazurile în care subiectul nu este subiectul gramatical al propoziției, frecvent subiectul este promovat în poziția subiectului prin mijloace sintactice. Un mod de a face acest lucru este printr-o construcție pasivă, fata fiind înțepată de albină . O altă modalitate este printr-o propoziție despicată în care clauza principală este degradată ca fiind o clauză complementară a unei propoziții copule cu un subiect fictiv, cum ar fi ea sau acolo , de exemplu, fata a fost înțepată de albină , a existat o fată care a fost înțepată de o albină . Subiecții fictivi sunt folosiți și în construcții în care nu există un subiect gramatical, cum ar fi cu verbe impersonale (de exemplu, plouă ) sau în clauze existențiale ( există multe mașini pe stradă ). Prin utilizarea acestor construcții de propoziții complexe cu subiecte vacante informaționale, engleza este capabilă să mențină atât o structură de propoziție subiect-comentariu, cât și o sintaxă SVO.

Construcțiile de focalizare subliniază o anumită bucată de informații noi sau evidente în cadrul unei propoziții, în general prin alocarea stresului principal al nivelului propoziției pe elementul constitutiv focal. De exemplu, fata era înțepată de o albină (subliniind că era o albină și nu, de exemplu, o viespe care o înțepa), sau Fata era înțepată de o albină (în contrast cu o altă posibilitate, de exemplu că era băiatul ). Subiectul și focalizarea pot fi stabilite, de asemenea, prin dislocarea sintactică, fie prin prepunerea, fie prin postpoziția elementului pe care să se concentreze relativ la clauza principală. De exemplu, acea fată de acolo, a fost înțepată de o albină , subliniază fată prin prepoziție, dar un efect similar ar putea fi obținut prin postpoziție, a fost înțepată de o albină, acea fată de acolo , unde se stabilește referința la fată. ca „gândire ulterioară”.

Coeziunea dintre propoziții se realizează prin utilizarea pronumelor deictice ca anaforă (de ex., Asta este exact ceea ce vreau să spun în cazul în care se referă la un fapt cunoscut de ambii interlocutori, sau apoi folosit pentru a localiza timpul unui eveniment relatat în raport cu timpul unui eveniment anterior eveniment povestit). Marcatorii de discurs precum oh , so sau well , semnalează, de asemenea, progresia ideilor între propoziții și ajută la crearea coeziunii. Marcatorii de discurs sunt adesea primii constituenți din propoziții. Marcatorii de discurs sunt folosiți și pentru luarea de poziție în care vorbitorii se poziționează într-o atitudine specifică față de ceea ce se spune, de exemplu, nu este așa adevărat! (marcatorul idiomatic în niciun caz! exprimând necredință), sau băiat! Mi-e foame ( băiatul marcator care exprimă accentul). În timp ce markerii discursului sunt deosebit de caracteristici pentru registrele informale și vorbite ale englezei, ele sunt utilizate și în registrele scrise și formale.

Vocabular

Engleza este o limbă bogată în ceea ce privește vocabularul, conținând mai multe sinonime decât orice altă limbă. Există cuvinte care apar la suprafață pentru a însemna exact același lucru, dar care, de fapt, au nuanțe ușor diferite de semnificație și trebuie alese în mod adecvat dacă un vorbitor dorește să transmită cu precizie mesajul dorit. În general, se afirmă că engleza are în jur de 170.000 de cuvinte sau 220.000 dacă sunt numărate cuvintele învechite ; această estimare se bazează pe ultima ediție completă a Oxford English Dictionary din 1989. Peste jumătate din aceste cuvinte sunt substantive, un sfert de adjective și un al șaptelea verb. Există un număr care pune vocabularul în limba engleză la aproximativ 1 milion de cuvinte - dar acest număr include probabil cuvinte precum nume de specii latine , terminologie științifică , termeni botanici , cuvinte prefixate și sufixate , jargon , cuvinte străine de utilizare extrem de limitată a limbii engleze și tehnice acronime .

Datorită statutului său de limbă internațională, engleza adoptă rapid cuvinte străine și împrumută vocabular din multe alte surse. Studiile timpurii ale vocabularului englez de către lexicografi , cărturarii care studiază în mod formal vocabularul, compilează dicționare sau ambele, au fost împiedicate de lipsa unor date cuprinzătoare despre vocabularul actual utilizat din corpusuri lingvistice de bună calitate , colecții de texte scrise reale și pasaje vorbite. Multe declarații publicate înainte de sfârșitul secolului al XX-lea despre creșterea vocabularului englez în timp, datele primei utilizări a diferitelor cuvinte în limba engleză și sursele vocabularului englezesc vor trebui corectate pe măsură ce noua analiză computerizată a datelor corpusului lingvistic devine disponibil.

Procese de formare a cuvintelor

Engleza formează cuvinte noi din cuvinte sau rădăcini existente în vocabularul său printr-o varietate de procese. Unul dintre cele mai productive procese din limba engleză este conversia, folosind un cuvânt cu un rol gramatical diferit, de exemplu folosind un substantiv ca verb sau un verb ca substantiv. Un alt proces productiv de formare a cuvintelor este compunerea nominală, producând cuvinte compuse precum babysitter sau înghețată sau dor de casă . Un proces mai frecvente în engleză veche decât în engleza modernă, dar încă productiv în limba engleză modernă, este utilizarea de sufixe derivaționale ( -hood , -ness , -ing , -ility ) la noi cuvinte derivă din cuvinte existente ( în special cele ale germanice origine) sau tulpini (în special pentru cuvintele de origine latină sau greacă ).

Formarea de cuvinte noi, numite neologisme , bazate pe rădăcini grecești și / sau latine (de exemplu, televiziune sau optometrie ) este un proces extrem de productiv în engleză și în majoritatea limbilor europene moderne, atât de mult încât este adesea dificil de determinat în ce limbă a apărut un neologism. Din acest motiv, lexicograful Philip Gove a atribuit multe astfel de cuvinte „ vocabularului științific internațional ” (ISV) atunci când a compilat al treilea nou dicționar internațional al lui Webster (1961). Un alt proces activ de formare a cuvintelor în engleză sunt acronimele , cuvinte formate prin pronunțarea ca un singur cuvânt abrevieri ale frazelor mai lungi, de exemplu NATO , laser ).

Originea cuvântului

Limbi sursă ale vocabularului englez

   Latină (29%)
   Franceză (veche) , inclusiv anglo-franceză (29%)
   Limbi germanice (engleză veche / mijlocie, norvegiană veche, olandeză) (26%)
   Greacă (6%)
   Alte limbi / necunoscut (6%)
   Derivat de la nume proprii (4%)

Engleza, pe lângă formarea de cuvinte noi din cuvintele existente și rădăcinile lor, împrumută și cuvinte din alte limbi. Această adoptare a cuvintelor din alte limbi este obișnuită în multe limbi ale lumii, dar engleza a fost deosebit de deschisă împrumutului de cuvinte străine în ultimii 1.000 de ani. Cele mai des folosite cuvinte în limba engleză sunt vest-germanice. Cuvintele în limba engleză învățate mai întâi de copii pe măsură ce învață să vorbească, în special cuvintele gramaticale care domină numărul de cuvinte ale textelor vorbite și scrise, sunt în principal cuvintele germanice moștenite din primele perioade ale dezvoltării englezei vechi.

Dar una dintre consecințele contactului lingvistic îndelungat între franceză și engleză în toate etapele dezvoltării lor este că vocabularul limbii engleze are un procent foarte mare de cuvinte „latinizate” (derivate din franceză, în special, și, de asemenea, din alte limbi romanice și latine ). Cuvintele franceze din diferite perioade ale dezvoltării francezei reprezintă acum o treime din vocabularul limbii engleze. Lingvistul Anthony Lacoudre a estimat că peste 40.000 de cuvinte în limba engleză sunt de origine franceză și pot fi înțelese de către vorbitorii de franceză fără schimbări ortografice . Cuvintele de origine norvegiană veche au intrat în limba engleză în primul rând din contactul dintre norvegiană veche și engleză veche în timpul colonizării estului și nordului Angliei . Multe dintre aceste cuvinte fac parte din vocabularul de bază în limba engleză, cum ar fi ouă și cuțit .

Engleza a împrumutat, de asemenea, multe cuvinte direct din latină, strămoșul limbilor romanice, în toate etapele dezvoltării sale. Multe dintre aceste cuvinte fuseseră împrumutate anterior în latină din greacă. Latina sau greaca sunt încă surse extrem de productive de tulpini folosite pentru a forma vocabularul subiectelor învățate în învățământul superior, cum ar fi științele, filosofia și matematica. Engleza continuă să obțină noi împrumuturi și calque („traduceri de împrumut”) din limbi din întreaga lume, iar cuvintele din alte limbi decât limba ancestrală anglo-saxonă reprezintă aproximativ 60% din vocabularul limbii engleze.

Engleza are registre de vorbire formale și informale ; registrele informale, inclusiv vorbirea îndreptată spre copii, tind să fie alcătuite preponderent din cuvinte de origine anglo-saxonă, în timp ce procentul de vocabular de origine latină este mai mare în textele juridice, științifice și academice.

Împrumuturi în engleză și calci în alte limbi

Engleza a avut o influență puternică asupra vocabularului altor limbi. Influența limbii engleze provine de la factori precum liderii de opinie din alte țări care cunosc limba engleză, rolul limbii engleze ca lingua franca mondială și numărul mare de cărți și filme care sunt traduse din engleză în alte limbi. Această utilizare omniprezentă a englezei duce la concluzia în multe locuri că engleza este o limbă adecvată în special pentru exprimarea ideilor noi sau descrierea noilor tehnologii. Dintre varietățile de engleză, în special engleza americană influențează alte limbi. Unele limbi, cum ar fi chineza, scriu cuvinte împrumutate din engleză, în mare parte ca calci , în timp ce altele, cum ar fi japoneza, acceptă cu ușurință cuvinte împrumutate în limba engleză scrise cu script care indică sunetul. Filmele dublate și programele de televiziune sunt o sursă deosebit de fructuoasă de influență engleză asupra limbilor din Europa.

Sistem de scriere

Din secolul al IX-lea, engleza a fost scrisă într-un alfabet latin (numit și alfabet roman). Textele vechi englezești vechi din runele anglo-saxone sunt doar inscripții scurte. Marea majoritate a operelor literare în engleza veche care supraviețuiesc până astăzi sunt scrise în alfabetul roman. Alfabetul englez modern conține 26 de litere din scriptul latin : a , b , c , d , e , f , g , h , i , j , k , l , m , n , o , p , q , r , s , t , u , v , w , x , y , z (care au și forme majuscule : A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z).

Sistemul de ortografie sau ortografia englezei este multistrat, cu elemente de ortografie franceză, latină și greacă deasupra sistemului germanic nativ. Au apărut complicații suplimentare prin schimbări de sunet cu care ortografia nu a ținut pasul. În comparație cu limbile europene pentru care organizațiile oficiale au promovat reformele ortografice, engleza are o ortografie care este un indicator mai puțin consecvent al pronunției și ortografii standard ale cuvintelor care sunt mai greu de ghicit din cunoașterea modului în care este pronunțat un cuvânt. Există, de asemenea , diferențe ortografice sistematice între engleza britanică și cea americană . Aceste situații au determinat propuneri de reformă ortografică în limba engleză.

Deși literele și sunetele de vorbire nu au o corespondență individuală în ortografia standard engleză, regulile de ortografie care iau în considerare structura silabelor, modificările fonetice ale cuvintelor derivate și accentul cuvintelor sunt fiabile pentru majoritatea cuvintelor în limba engleză. Mai mult, ortografia standard engleză arată relații etimologice între cuvintele înrudite care ar fi ascunse de o corespondență mai strânsă între pronunție și ortografie, de exemplu cuvintele fotografie , fotografie și fotografic sau cuvintele electricitate și electricitate . În timp ce puțini cercetători sunt de acord cu Chomsky și Halle (1968) că ortografia engleză convențională este „aproape optimă”, există o justificare pentru tiparele actuale de ortografie engleză. Ortografia standard a englezei este cel mai utilizat sistem de scriere din lume. Ortografia engleză standard se bazează pe o segmentare grafomorfemică a cuvintelor în indicii scrise despre ce unități semnificative alcătuiesc fiecare cuvânt.

Cititorii de engleză se pot baza, în general, pe corespondența dintre ortografie și pronunție pentru a fi destul de obișnuiți pentru literele sau digrafele folosite pentru a scrie sunete consonante. Literele b , d , f , h , j , k , l , m , n , p , r , s , t , v , w , y , z reprezintă, respectiv, fonemele / b, d, f, h, dʒ, k, l, m, n, p, r, s, t, v, w, j, z / . Literele c și g reprezintă în mod normal / k / și / ɡ / , dar există și un c moale pronunțat / s / și un g moale pronunțat / dʒ / . Diferențele în pronunțiile literelor c și g sunt adesea semnalate de următoarele litere în ortografia standard engleză. Digrafele utilizate pentru a reprezenta foneme și secvențe de foneme includ ch pentru / tʃ / , sh pentru / ʃ / , th pentru / θ / sau / ð / , ng pentru / ŋ / , qu pentru / kw / și ph pentru / f / in Cuvinte derivate din greacă. Litera unică x este, în general, pronunțată ca / z / în poziția inițială a cuvântului și ca / ks / altfel. Există excepții de la aceste generalizări, de multe ori rezultatul împrumuturilor fiind scrise în funcție de tiparele de ortografie ale limbilor lor de origine sau de reziduurile de propuneri de către cercetători din perioada timpurie a englezei moderne pentru a urma modelele de ortografie ale latinei pentru cuvintele engleze de origine germanică. .

Cu toate acestea, pentru sunetele vocale ale limbii engleze, corespondențele dintre ortografie și pronunție sunt mai neregulate. Există mult mai multe foneme vocale în engleză decât litere vocale unice ( a , e , i , o , u , w , y ). Ca rezultat, unele „ vocalele lungi “ sunt adesea indicate prin combinații de litere (cum ar fi OA în barca , The uxul în modul în care , și ay în ședere ), sau pe bază de istoric tăcut e (ca în nota și tort ).

Consecința acestei istorii ortografice complexe este că învățarea cititului poate fi o provocare în limba engleză. Poate dura mai mult timp pentru ca elevii să devină cititori fluenti în mod independent de engleză decât în ​​multe alte limbi, inclusiv italiană, spaniolă și germană. Cu toate acestea, există un avantaj pentru elevii care citesc limba engleză în a învăța regularitățile specifice simbolului sunetului care apar în ortografiile standard englezești ale cuvintelor utilizate în mod obișnuit. O astfel de instrucțiune reduce foarte mult riscul ca copiii să se confrunte cu dificultăți de citire în limba engleză. Sensibilizarea cadrelor didactice din învățământul primar cu privire la supremația reprezentării morfemelor în limba engleză poate ajuta cursanții să învețe mai eficient să citească și să scrie engleza.

Scrierea în limba engleză include, de asemenea, un sistem de semne de punctuație similar cu cele utilizate în majoritatea limbilor alfabetice din întreaga lume. Scopul punctuației este de a marca relații gramaticale semnificative în propoziții pentru a ajuta cititorii să înțeleagă un text și pentru a indica caracteristici importante pentru citirea unui text cu voce tare.

Dialecte, accente și varietăți

Dialectologii identifică multe dialecte englezești , care se referă de obicei la varietăți regionale care diferă între ele în ceea ce privește tiparele de gramatică, vocabular și pronunție. Pronunția anumitor zone distinge dialectele ca accente regionale separate . Principalele dialecte native ale englezei sunt adesea împărțite de lingviști în cele două categorii extrem de generale de engleză britanică (BrE) și engleză nord-americană (NAE). Există, de asemenea, o a treia grupare majoră comună de soiuri englezești: emisfera sudică engleză, cea mai proeminentă fiind cea australiană și engleza din Noua Zeelandă .

Regatul Unit și Irlanda

Harta care prezintă principalele regiuni dialectale din Marea Britanie și Irlanda

Ca loc în care engleza a evoluat pentru prima dată, insulele britanice, și în special Anglia, găzduiesc cele mai diverse dialecte. În Regatul Unit, Pronunția primită (RP), un dialect educat din sud-estul Angliei , este folosit în mod tradițional ca standard de difuzare și este considerat cel mai prestigios dintre dialectele britanice. Răspândirea RP (cunoscută și sub numele de BBC English) prin intermediul mass-media a făcut ca multe dialecte tradiționale din Anglia rurală să se retragă, deoarece tinerii adoptă trăsăturile varietății de prestigiu în loc de trăsături din dialectele locale. La momentul sondajului dialectelor engleze , gramatica și vocabularul difereau în întreaga țară, dar un proces de uzură lexicală a dus la dispariția majorității acestei variații.

Cu toate acestea, această uzură a afectat în mare parte variația dialectală a gramaticii și vocabularului și, de fapt, doar 3% din populația engleză vorbește de fapt RP, restul vorbind în accente regionale și dialecte cu diferite grade de influență RP. Există, de asemenea, variabilitate în cadrul RP, în special de-a lungul liniilor de clasă între difuzoarele RP de clasă superioară și medie și între difuzoarele native RP și difuzoarele care adoptă RP mai târziu în viață. În Marea Britanie, există, de asemenea, variații considerabile de-a lungul liniilor clasei sociale, iar unele trăsături, deși extrem de comune, sunt considerate „non-standard” și sunt asociate cu vorbitori și identități de clasă inferioară. Un exemplu în acest sens este H-drop , care a fost în mod istoric o caracteristică a limbii englezești de clasă inferioară, în special Cockney, și care poate fi auzit acum în accentele locale din majoritatea părților din Anglia - totuși, acesta rămâne în mare parte absent în difuzare și în partea superioară crusta societății britanice.

Engleza în Anglia poate fi împărțită în patru regiuni dialectale majore, engleza de sud-vest , engleza de sud-est, engleza din Midlands și engleza de nord . În cadrul fiecăreia dintre aceste regiuni există mai multe subdialecte locale: în regiunea nordică, există o diviziune între dialectele Yorkshire și dialectul Geordie vorbit în Northumbria în jurul Newcastle și dialectele Lancashire cu dialecte urbane locale în Liverpool ( Scouse ) și Manchester ( Mancunian ). Fiind centrul ocupației daneze în timpul invaziilor vikingilor, dialectele din nordul englezului, în special dialectul Yorkshire, păstrează trăsături nordice care nu se regăsesc în alte soiuri englezești.

Începând cu secolul al XV-lea, soiurile din sud-estul Angliei s-au concentrat pe Londra, care a fost centrul din care inovațiile dialectale s-au răspândit în alte dialecte. În Londra, dialectul Cockney a fost folosit în mod tradițional de clasele inferioare și a fost mult timp un soi stigmatizat social. Răspândirea caracteristicilor Cockney în sud-est a condus mass-media să vorbească despre engleza de estuar ca un nou dialect, dar noțiunea a fost criticată de mulți lingviști pe motiv că Londra a influențat regiunile învecinate de-a lungul istoriei. Trăsăturile care s-au răspândit de la Londra în ultimele decenii includ utilizarea R intruziv ( desenul se pronunță drawring / ˈdrɔːrɪŋ / ), t- glotalizare ( Potter se pronunță cu o oprire glotală ca Po'er / poʔʌ / ) și pronunția lui th - ca / f / ( mulțumesc pronunțat fanks ) sau / v / ( deranjează pronunțat bover ).

Scoțianul este astăzi considerat o limbă separată de engleză, dar își are originile în engleza mijlocie nordică timpurie și s-a dezvoltat și s-a schimbat în timpul istoriei sale cu influență din alte surse, în special gaelica scoțiană și norvegiană veche. Scoțianul însuși are o serie de dialecte regionale. În plus față de scoțiană, engleza scoțiană cuprinde varietățile de engleză standard vorbite în Scoția; majoritatea soiurilor sunt accente nord-englezești, cu o oarecare influență din scoțieni.

În Irlanda , s-au vorbit diferite forme de engleză de la invaziile normande din secolul al XI-lea. În județul Wexford , în zona din jurul Dublinului , două dialecte dispărute cunoscute sub numele de Forth și Bargy și Fingallian s-au dezvoltat ca ramuri din engleza timpurie timpurie și au fost vorbite până în secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, engleza irlandeză modernă își are rădăcinile în colonizarea engleză din secolul al XVII-lea. Astăzi engleza irlandeză este împărțită în limba engleză din Ulster , dialectul Irlandei de Nord cu puternică influență din scoțieni și diferite dialecte ale Republicii Irlanda. La fel ca accentele scoțiene și cele mai multe nord-americane, aproape toate accentele irlandeze păstrează rhoticitatea care s-a pierdut în dialectele influențate de RP.

America de Nord

Rhoticitatea domină în engleza nord-americană . Atlasul englezilor nord-americani a găsit peste 50% non- rhoticitate, însă, la cel puțin un vorbitor alb local din fiecare zonă metropolitană a SUA desemnată aici printr-un punct roșu. Pronunțiile afro-americane vernaculare non-rhotice pot fi găsite printre afro-americani, indiferent de locație.

Engleza nord-americană este destul de omogenă în comparație cu engleza britanică. Astăzi, variația accentului american este adesea în creștere la nivel regional și scade la nivel local, deși majoritatea americanilor vorbesc încă într-un continuum fonologic de accente similare, cunoscut colectiv ca General American (GA), cu diferențe greu observate chiar și în rândul americanilor înșiși (cum ar fi Midland și engleza vest-americană ). În majoritatea dialectelor englezești americane și canadiene, rhoticitatea (sau r- plinătatea) este dominantă, non-rhoticitatea ( r- droping) devenind asociată cu un prestigiu și o clasă socială mai mici, mai ales după al doilea război mondial; acest lucru contrastează cu situația din Anglia, unde non-roticitatea a devenit standard.

Separat de GA există dialecte americane cu sisteme de sunet clar distincte, incluzând istoric engleza sud-americană , engleza din nord-estul coastei (faimos incluzând engleza de est a New England și engleza din New York City ) și engleza vernaculară afro-americană , toate din punct de vedere istoric. rhotic. Engleza canadiană , cu excepția provinciilor atlantice și poate a Quebecului , poate fi clasificată și în GA, dar arată adesea ridicarea vocalelor / / și / / în fața consoanelor fără voce , precum și norme distincte pentru standardele scrise și de pronunție. .

În engleza sud-americană , cel mai populat „grup de accent” american din afara GA, rhoticitatea prevalează acum, înlocuind prestigiul istoric non-rhotic al regiunii . Accente sudice sunt colocvial descrise ca „tărăgănat“ sau „face să vibreze“ , fiind recunoscut cel mai ușor de Shift Southern Vowel inițiată de alunecare-ștergere în / aɪ / vocalică ( de exemplu pronuntarea spiona aproape ca spa ), „Frângerea Sud“ de mai multe vocale pure din față într-o vocală glisantă sau chiar două silabe (de exemplu, pronunțând cuvântul „apăsați” aproape ca „rugați-ne”), fuziunea pin-pen și alte trăsături fonologice, gramaticale și lexicale distincte, dintre care multe sunt de fapt evoluțiile recente din secolul al XIX-lea sau mai târziu.

Astăzi vorbită în primul rând de afro-americani din clasa mijlocie și muncitoare , engleza vernaculară afro-americană (AAVE) este, de asemenea, în mare parte nerotică și probabil că provine în rândul africanilor sclavi și afro-americani influențați în principal de dialectele sudice mai vechi non-rotice, non-standard . O minoritate de lingviști, dimpotrivă, propune ca AAVE să se regăsească în principal în limbile africane vorbite de sclavii care au trebuit să dezvolte o engleză pidgin sau creolă pentru a comunica cu sclavi de alte origini etnice și lingvistice. Particularitățile importante ale AAVE cu accente sudice sugerează că s-a dezvoltat într-o varietate foarte coerentă și omogenă în secolul al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea. AAVE este în mod obișnuit stigmatizat în America de Nord ca o formă de engleză „ruptă” sau „incultă”, la fel ca și accentele albe din sud, dar lingviștii recunosc astăzi ambele ca fiind varietăți complet dezvoltate de engleză cu propriile norme împărtășite de o comunitate largă de vorbire.

Australia și Noua Zeelandă

Din 1788, limba engleză se vorbește în Oceania , iar engleza australiană s- a dezvoltat ca primă limbă a marii majorități a locuitorilor continentului australian, accentul său standard fiind general australian . Engleză vecine Noua Zeelandă are într - o măsură mai mică să devină un soi standard de influent al limbii. Engleza australiană și cea din Noua Zeelandă sunt cele mai apropiate rude ale celorlalți, cu puține caracteristici de diferențiere, urmate de engleza sud-africană și engleza din sud-estul Angliei, toate având accente non-rhotice în mod similar, în afară de unele accente din Insula de Sud a Noii Zeelande. Engleza australiană și cea din Noua Zeelandă se remarcă prin vocalele lor inovatoare: multe vocale scurte sunt frontale sau ridicate, în timp ce multe vocale lungi s-au diftongizat. Engleza australiană are, de asemenea, un contrast între vocalele lungi și scurte, care nu se regăsesc în majoritatea celorlalte soiuri. Gramatica engleză australiană se aliniază strâns cu engleza britanică și cea americană; ca și engleza americană, subiecții colectivi din plural iau un verb singular (așa cum în guvern este mai degrabă decât sunt ). Engleza din Noua Zeelandă folosește vocale frontale care sunt adesea chiar mai mari decât în ​​engleza australiană.

Singapore

Dezvoltarea limbii engleze din Singapore a început cel puțin din 1819, când omul de stat britanic Stamford Raffles a sosit în țările care acum alcătuiesc Singapore pentru a stabili un port comercial. În general, seamănă cu engleza britanică și este adesea folosit în medii mai formale, cum ar fi locul de muncă sau atunci când comunică cu persoane de autoritate, cum ar fi angajatorii, profesorii și oficialii guvernamentali. Engleza din Singapore acționează ca „pod” între diferitele grupuri etnice din Singapore și, pe lângă faptul că este una dintre cele patru limbi oficiale din țară, este considerată de facto drept principală limbă de comunicare. Engleza standard din Singapore păstrează ortografia și gramatica britanică.

Accentul standard din Singapore a fost în mod oficial pronunție primită (RP), răspândită în timpul emisiunilor de știri și în radio. Cu toate acestea, a început să apară un accent standard din Singapore, destul de independent de orice standard extern, inclusiv RP. Un studiu realizat în 2003 de Institutul Național de Educație din Singapore sugerează că apare o pronunție standard din Singapore și este pe punctul de a fi standardizată. Accentele din Singapore se pot spune, de asemenea, că sunt în mare parte nerotice .

Pe lângă engleza din Singapore, Singlish este o limbă creolă bazată pe limba engleză vorbită în Singapore. Spre deosebire de SSE, Singlish include multe particule de discurs și cuvinte împrumutate din diferite limbi asiatice, cum ar fi malaia , japoneza , mandarina și Hokkien . Deși este controversat considerat ca fiind „un prestigiu scăzut” în special de către guvern, majoritatea singaporeenilor consideră că singlish-ul este o identitate singapureană unică și continuă să fie folosit în comunicarea informală între singapureni și ca noii cetățeni, imigranți sau turiști să afle mai multe despre cultura singapureană.

Asia de Sud-Est

Prima expunere semnificativă a Filipinei la limba engleză a avut loc în 1762, când britanicii au ocupat Manila în timpul războiului de șapte ani , dar acesta a fost un scurt episod care nu a avut o influență durabilă. Engleza a devenit mai târziu mai importantă și mai răspândită în timpul stăpânirii americane între 1898 și 1946 și rămâne o limbă oficială a Filipinelor. Astăzi, utilizarea limbii engleze este omniprezentă în Filipine, de la semnele și semnele stradale, documentele și formularele guvernamentale, sălile de judecată, media și industriile de divertisment, sectorul afacerilor și alte aspecte ale vieții de zi cu zi. O astfel de utilizare, care este, de asemenea, proeminentă în țară este în vorbire, unde majoritatea filipinezilor din Manila ar folosi sau ar fi fost expuși la taglish , o formă de schimbare a codului între tagalog și engleză. O metodă similară de schimbare a codului este utilizată de vorbitorii nativi urbani de limbi vizayane numite bislish .

Africa, Caraibe și Asia de Sud

Engleza este vorbită pe scară largă în Africa de Sud și este o limbă oficială sau cooficială în mai multe țări. În Africa de Sud , limba engleză se vorbește încă din 1820, coexistând cu afrikaans și diverse limbi africane, cum ar fi limbile khoe și bantu . Astăzi, aproximativ 9% din populația sud-africană vorbește engleza sud-africană (SAE) ca primă limbă. SAE este un soi nerotic, care tinde să urmeze RP ca o normă. Este singur printre soiurile nerotice în lipsa r intruzivă. Există diferite soiuri L2 care diferă în funcție de limba maternă a vorbitorilor. Cele mai multe diferențe fonologice față de RP se află în vocale. Diferențele consoana includ tendința de a se pronunta / p, t, t͡ʃ, k / fără aspirație ( de exemplu , pini pronunțat [pɪn] , mai degrabă decât ca [pʰɪn] ca și în cele mai multe alte soiuri), iar r este adesea pronunțat ca o clapă [ɾ] în loc de ca fricativa mai frecventă.

Engleza nigeriană este un dialect al englezei vorbit în Nigeria . Se bazează pe engleza britanică, dar în ultimii ani, din cauza influenței din Statele Unite, unele cuvinte de origine engleză americană au transformat-o în engleză nigeriană. În plus, au apărut din limbă câteva cuvinte și colocări noi, care provin din necesitatea de a exprima concepte specifice culturii națiunii (de exemplu, soția senioră ). Peste 150 de milioane de nigerieni vorbesc engleza.

Mai multe varietăți de engleză sunt vorbite și în insulele din Caraibe, care erau posesii coloniale ale Marii Britanii, inclusiv Jamaica, și Insulele Leeward și Windward și Trinidad și Tobago , Barbados , Insulele Cayman și Belize . Fiecare dintre aceste zone găzduiește atât o varietate locală de engleză, cât și o creolă locală bazată pe engleză, care combină limbile engleză și africană. Cele mai proeminente soiuri sunt engleza jamaicană și creoul jamaican . În America Centrală, creolii englezi se vorbesc pe coastele Caraibelor din Nicaragua și Panama. Localnicii sunt adesea fluente atât în ​​varietatea engleză locală, cât și în limbile creole locale, iar schimbarea de cod între ele este frecventă, într-adevăr, un alt mod de a conceptualiza relația dintre soiurile creole și standard este de a vedea un spectru de registre sociale cu formele creole care servesc ca „basilect” și formele mai asemănătoare RP care servesc drept „acrolect”, cel mai formal registru.

Majoritatea soiurilor din Caraibe se bazează pe engleza britanică și, în consecință, cele mai multe sunt non-rhotice, cu excepția stilurilor formale de engleză jamaicană care sunt adesea rhotice. Engleza jamaicană diferă de RP în inventarul de vocale, care are o distincție între vocale lungi și scurte, mai degrabă decât vocale tensionate și laxe ca în engleza standard. Diftongii / ei / și / ou / sunt monoftongi [eː] și [oː] sau chiar diftongii inversi [ie] și [uo] (de exemplu, bay și barca pronunțată [bʲeː] și [bʷoːt] ). Adesea grupurile de consoane cu cuvinte finale sunt simplificate astfel încât „copil” să se pronunțe [t͡ʃail] și „wind” [win] .

Ca moștenire istorică, engleza indiană tinde să ia RP ca ideal, iar cât de bine se realizează acest ideal în discursul unui individ reflectă distincțiile de clasă dintre vorbitorii de engleză indiană. Accentele englezești indiene sunt marcate de pronunția fonemelor precum / t / și / d / (pronunțate adesea cu articulație retroflexă ca [ʈ] și [ɖ] ) și înlocuirea lui / θ / și / ð / cu dentale [t̪] și [d̪] . Uneori vorbitorii de engleză indiană pot folosi și pronunții bazate pe ortografie, unde silenth⟩ tăcut găsit în cuvinte precum fantomă este pronunțat ca un stop aspirat cu voce indiană [ɡʱ] .

Vezi si

Referințe

Bibliografie

Aarts, Bas; Haegeman, Liliane (2006). „6. Cursuri și expresii de cuvinte în limba engleză”. În Aarts, Bas; McMahon, aprilie (eds.). Manualul de lingvistică engleză . Editura Blackwell Ltd.
Abercrombie, D .; Daniels, Peter T. (2006). „Propuneri de reformă ortografică: engleză”. În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 72-75. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04878-1 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Aitken, AJ; McArthur, Tom, eds. (1979). Limbi din Scoția . Lucrare ocazională - Association for Scottish Literary Studies; Nu. 4. Edinburgh: Camere. ISBN   978-0-550-20261-1 .
Alcaraz Ariza, M. Á .; Navarro, F. (2006). „Medicină: utilizarea limbii engleze” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 752-759. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​02351-8 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Algeo, John (1999). „Capitolul 2: Vocabular”. În Romaine, Suzanne (ed.). Cambridge History of the English Language . IV: 1776–1997. Cambridge University Press. pp. 57-91. doi : 10.1017 / CHOL9780521264778.003 . ISBN   978-0-521-26477-8 .
Ammon, Ulrich (noiembrie 2006). „Conflictele lingvistice în Uniunea Europeană: găsirea unei soluții acceptabile din punct de vedere politic și practic pentru instituțiile UE care să satisfacă interese divergente”. Revista Internațională de Lingvistică Aplicată . 16 (3): 319–338. doi : 10.1111 / j.1473-4192.2006.00121.x . S2CID   142692741 .
Ammon, Ulrich (2008). „Limbi pluricentrice și divizate”. În Ammon, Ulrich N .; Dittmar, Norbert; Mattheier, Klaus J .; și colab. (eds.). Sociolingvistică: An International Handbook of the Science of Language and Society / Soziolinguistik Ein internationales Handbuch zur Wissenschaft vov Sprache and Gesellschaft . Manualele de lingvistică și știința comunicării / Handbücher zur Sprach- und Kommunikationswissenschaft 3/2. 2 (a doua ediție complet revizuită și extinsă). de Gruyter. ISBN   978-3-11-019425-8 .
Annamalai, E. (2006). „India: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 610-613. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04611-3 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Biroul australian de statistică (28 martie 2013). „Statistici rapide ale recensământului din 2011: Australia” . Arhivat din original la 6 noiembrie 2015 . Accesat la 25 martie 2015 .
Bailey, Guy (2001). „Capitolul 3: Relația dintre afro-americani și vernaculare albe”. În Lanehart, Sonja L. (ed.). Contexturi socioculturale și istorice ale englezei afro-americane . Soiuri de engleză în întreaga lume. John Benjamins. pp.  53 –84. ISBN   978-1-58811-046-6 .
Bailey, G. (1997). „Când a început engleza sud-americană”. În Edgar W. Schneider (ed.). Englezi din întreaga lume . pp. 255–275.
Bammesberger, Alfred (1992). „Capitolul 2: Locul englezei în limba germană și indo-europeană”. În Hogg, Richard M. (ed.). The Cambridge History of the English Language . 1: Începuturile până în 1066. Cambridge University Press. pp. 26-66. ISBN   978-0-521-26474-7 .
Bao, Z. (2006). „Variația în varietăți nonative de engleză” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 377-380. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04257-7 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Barry, Michael V. (1982). „Engleză în Irlanda”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 84–134. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Bauer, Laurie; Huddleston, Rodney (15 aprilie 2002). „Capitolul 19: Formarea lexicală a cuvintelor” . În Huddleston, Rodney; Pullum, Geoffrey K. (eds.). Cambridge Grammar of the English Language . Cambridge: Cambridge University Press. pp. 1621–1721. ISBN   978-0-521-43146-0 . Accesat la 10 februarie 2015 . Rezumat lay (PDF) (10 februarie 2015).
Baugh, Albert C .; Cable, Thomas (2002). O istorie a limbii engleze (ediția a 5-a). Longman. ISBN   978-0-13-015166-7 .
Bermúdez-Otero, Ricardo; McMahon, aprilie (2006). „Capitolul 17: fonologie și morfologie engleză” . În Bas Aarts; April McMahon (eds.). Manualul de lingvistică engleză . Oxford: Blackwell. pp. 382–410. doi : 10.1111 / b.9781405113823.2006.00018.x . ISBN   978-1-4051-6425-2 . Arhivat din original la 3 aprilie 2017 . Accesat la 2 aprilie 2015 .
Blench, R .; Spriggs, Matthew (1999). Arheologie și limbaj: corelarea ipotezelor arheologice și lingvistice . Routledge. pp. 285-286. ISBN   978-0-415-11761-6 .
Boberg, Charles (2010). Limba engleză în Canada: stare, istorie și analiză comparativă . Studii în limba engleză. Cambridge University Press. ISBN   978-1-139-49144-0 . Rezumat lay (2 aprilie 2015).
Bosworth, Joseph ; Toller, T. Northcote (1921). „Țara Engla” . Un dicționar anglo-saxon (online) . Universitatea Charles . Accesat la 6 martie 2015 .
Brinton, Laurel J .; Brinton, Donna M. (2010). Structura lingvistică a englezei moderne . John Benjamins. ISBN   978-90-272-8824-0 . Accesat la 2 aprilie 2015 .
Brutt-Griffler, J. (2006). „Limbi de comunicare mai largă” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 690-697. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​00644-1 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Burridge, Kate (2010). „Capitolul 7: Engleza în Australia”. În Kirkpatrick, Andy (ed.). Manualul Routledge al englezilor mondiali . Routledge. pp.  132 –151. ISBN   978-0-415-62264-6 . Rezumat lay (29 martie 2015).
Campbell, Alistair (1959). Gramatica engleză veche . Oxford : Oxford University Press . ISBN   978-0-19-811943-2 .
Carr, Philip; Honeybone, Patrick (2007). „Fonologia engleză și teoria lingvistică: o introducere la probleme și la„ Probleme în fonologia engleză ”. Științe ale limbajului . 29 (2): 117–153. doi : 10.1016 / j.langsci.2006.12.018 .  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Cassidy, Frederic G. (1982). „Variația geografică a limbii engleze în Statele Unite”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 177–210. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Cercignani, Fausto (1981). Lucrările lui Shakespeare și pronunția elizabetană . Clarendon Press. ISBN   9780198119371 . JSTOR   3728688 . Accesat la 14 martie 2015 .
Collingwood, Robin George ; Myres, JNL (1936). "Capitolul XX. Sursele perioadei: unghiuri, sași și iute pe continent". Marea Britanie romană și așezările engleze . Cartea V: Așezările engleze. Oxford, Anglia: Clarendon Press. JSTOR   2143838 . LCCN   37002621 .
Collins, Beverley; Mees, Inger M. (2003) [Publicat pentru prima dată în 1981]. Fonetica englezei și olandeze (ediția a 5-a). Leiden: Brill Publishers. ISBN   978-90-04-10340-5 .
Connell, BA (2006). „Nigeria: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 88-90. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01655-2 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 25 martie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Conrad, Andrew W .; Rubal-Lopez, Alma (1 ianuarie 1996). Engleza postimperială: schimbarea statutului în fostele colonii britanice și americane, 1940-1990 . de Gruyter. p. 261. ISBN   978-3-11-087218-7 . Accesat la 2 aprilie 2015 .
Cruttenden, Alan (2014). Pronunția engleză a lui Gimson (ediția a 8-a). Routledge. ISBN   978-1-4441-8309-2 .
Crystal, David (2002). Limbă Moarte . Cambridge University Press . doi : 10.1017 / CBO9781139106856 . ISBN   978-1-139-10685-6 . Accesat la 25 februarie 2015 .
Crystal, David (2003a). Engleza ca limbă globală (ediția a II-a). Cambridge University Press. p. 69. ISBN   978-0-521-53032-3 . Accesat la 4 februarie 2015 . Rezumat lay (PDF) - Biblioteca Congresului (eșantion) (4 februarie 2015).
Crystal, David (2003b). Cambridge Encyclopedia of the English Language (ediția a II-a). Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-53033-0 . Accesat la 4 februarie 2015 . Rezumat lay (4 februarie 2015).
Crystal, David (2004). „Subcontinentul își ridică vocea” . The Guardian . Accesat la 4 februarie 2015 .
Crystal, David (2006). „Capitolul 9: engleză la nivel mondial”. În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  420 –439. ISBN   978-0-511-16893-2 .
Daniels, Peter T .; Bright, William, eds. (6 iunie 1996). Sistemele de scriere ale lumii . Presa Universitatii Oxford. ISBN   978-0-19-507993-7 . Accesat la 23 februarie 2015 . Rezumat lay (23 februarie 2015).
Dehaene, Stanislas (2009). Lectura în creier: Știința și evoluția unei invenții umane . Viking. ISBN   978-0-670-02110-9 . Accesat la 3 aprilie 2015 . Rezumat lay (3 aprilie 2015).
Denison, David; Hogg, Richard M. (2006). "Prezentare generală". În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  30 –31. ISBN   978-0-521-71799-1 .
Denning, Keith; Kessler, Brett; Leben, William Ronald (17 februarie 2007). Elemente de vocabular englez . Presa Universitatii Oxford. ISBN   978-0-19-516803-7 . Accesat la 25 februarie 2015 . Rezumat lay (25 februarie 2015).
Departamentul pentru Comunități și Administrație Locală (Regatul Unit) (27 februarie 2007). Al doilea raport prezentat de Regatul Unit în temeiul articolului 25, paragraful 1 al convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale (PDF) (Raport). Consiliul Europei. ACFC / SR / II (2007) 003 rev 1 . Arhivat din original (PDF) la 24 septembrie 2015 . Accesat la 6 martie 2015 .
Deumert, A. (2006). „Migrație și limbă” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 129–133. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01294-3 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Dixon, RMW (1982). „Gramatica verbelor engleze phrasal”. Jurnalul australian de lingvistică . 2 (1): 1-42. doi : 10.1080 / 07268608208599280 .
Donoghue, D. (2008). Donoghue, Daniel (ed.). Literatura engleză veche: o scurtă introducere . Wiley. doi : 10.1002 / 9780470776025 . ISBN   978-0-631-23486-9 .
Durrell, M. (2006). „Limbi germanice” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 53–55. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​02189-1 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Eagleson, Robert D. (1982). „Engleză în Australia și Noua Zeelandă”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 415–438. ISBN   978-3-12-533872-2 .
"Rezumat după dimensiunea limbii" . Ethnologue: Languages ​​of the World . Accesat la 10 februarie 2015 .
Comisia Europeană (iunie 2012). Eurobarometru special 386: Europenii și limbile lor (PDF) (Raport). Sondaje speciale Eurobarometru. Arhivat din original (PDF) la 6 ianuarie 2016 . Accesat la 12 februarie 2015 . Rezumat lay (PDF) (27 martie 2015).
Fasold, Ralph W .; Connor-Linton, Jeffrey, eds. (2014). O introducere în limbă și lingvistică (ed. A doua). Cambridge University Press. ISBN   978-1-316-06185-5 .
Fischer, Olga; van der Wurff, Wim (2006). „Capitolul 3: Sintaxă”. În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  109 –198. ISBN   978-0-521-71799-1 .
Flemming, Edward; Johnson, Stephanie (2007). Trandafirii Rosa : vocale reduse în engleza americană” (PDF) . Jurnalul Asociației Internaționale Fonetice . 37 (1): 83-96. CiteSeerX   10.1.1.536.1989 . doi : 10.1017 / S0025100306002817 .
Giegerich, Heinz J. (1992). Fonologia engleză: o introducere . Cambridge Textbooks in Linguistics. Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-33603-1 .
Gneuss, Helmut (2013). „Capitolul 2: Limba engleză veche”. În Godden, Malcolm; Lapidge, Michael (eds.). Companionul Cambridge la literatura engleză veche (ed. A doua). Cambridge University Press. pp. 19–49. ISBN   978-0-521-15402-4 .
Görlach, Manfred (1991). Introducere în engleza modernă timpurie . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-32529-5 .
Gordin, Michael D. (4 februarie 2015). „Engleză absolută” . Eon . Accesat la 16 februarie 2015 .
Gordon, Elizabeth; Campbell, Lyle; Hay, Jennifer; Maclagan, Margaret; Sudbury, Angela; Trudgill, Peter (2004). Engleza din Noua Zeelandă: originile și evoluția sa . Studii în limba engleză. Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-10895-9 .
Gottlieb, H. (2006). „Influența lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 196–206. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04455-2 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Graddol, David (2006). Engleză Înainte: De ce engleza globală poate însemna sfârșitul „Engleză ca limbă străină” (PDF) . British Council. Arhivat din original (PDF) la 12 februarie 2015 . Accesat la 7 februarie 2015 . Rezumat lay - Jurnalul ELT (7 februarie 2015).
Graddol, David (2010). English Next India: Future of English in India (PDF) . British Council. ISBN   978-0-86355-627-2 . Arhivat din original (PDF) la 12 februarie 2015 . Accesat la 7 februarie 2015 . Rezumat lay - Jurnalul ELT (7 februarie 2015).
Graddol, David; Leith, Dick; Swann, Joan; Rhys, Martin; Gillen, Julia, eds. (2007). Schimbarea limbii engleze . Routledge. ISBN   978-0-415-37679-2 . Accesat la 11 februarie 2015 .
Green, Lisa J. (2002). Engleza afro-americană: o introducere lingvistică . Cambridge University Press.
Greenbaum, S .; Nelson, G. (1 ianuarie 2002). O introducere în gramatica engleză (ed. A doua). Longman. ISBN   978-0-582-43741-8 .
Halliday, MAK; Hasan, Ruqaiya (1976). Cohesion în engleză . Pearson Education Ltd.
Hancock, Ian F .; Angogo, Rachel (1982). „Engleza în Africa de Est”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 415–438. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Harbert, Wayne (2007). Limbile germanice . Sondaje lingvistice Cambridge. Cambridge University Press. doi : 10.1017 / CBO9780511755071 . ISBN   978-0-521-01511-0 . JSTOR   40492966 . Accesat la 26 februarie 2015 .
Hickey, R. (2007). Engleză irlandeză: Istorie și forme actuale . Cambridge University Press.
Hickey, R., ed. (2005). Moștenirile englezei coloniale: Studii în dialecte transportate . Cambridge University Press.
Hogg, Richard M. (1992). „Capitolul 3: Fonologie și morfologie”. În Hogg, Richard M. (ed.). The Cambridge History of the English Language . 1: Începuturile până în 1066. Cambridge University Press. pp. 67–168. doi : 10.1017 / CHOL9780521264747 . ISBN   978-0-521-26474-7 . S2CID   161881054 .
Hogg, Richard M. (2006). „Capitolul 7: engleza în Marea Britanie”. În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  360 –61. ISBN   978-0-521-71799-1 .
„Cum a evoluat engleza într-o limbă globală” . BBC. 20 decembrie 2010 . Accesat la 9 august 2015 .
"Câte cuvinte există în limba engleză?" . Oxford Dictionaries Online . Presa Universitatii Oxford. 2015 . Accesat la 2 aprilie 2015 . Câte cuvinte există în limba engleză? Nu există un singur răspuns sensibil la această întrebare. Este imposibil să se numere numărul de cuvinte dintr-o limbă, pentru că este atât de greu să decideți ce contează de fapt ca cuvânt.
Huddleston, Rodney; Pullum, Geoffrey K. (15 aprilie 2002). Cambridge Grammar of the English Language . Cambridge: Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-43146-0 . Accesat la 10 februarie 2015 . Rezumat lay (PDF) (10 februarie 2015).
Hughes, Arthur; Trudgill, Peter (1996). Accente și dialecte englezești (ediția a 3-a). Arnold Publishers.
Organizația Aviației Civile Internaționale (2011). "Întrebări frecvente privind licențierea personalului" . Organizația internațională a aviației civile - Biroul de navigație aeriană. În ce limbi trebuie un titular de licență să demonstreze competența? . Adus la 16 decembrie 2014 . Controlorii care lucrează la stațiile care deservesc aeroporturi și rute desemnate utilizate de serviciile aeriene internaționale trebuie să demonstreze că au o competență lingvistică atât în ​​limba engleză, cât și în orice altă limbă folosită de stație la sol.
Organizația Maritimă Internațională (2011). „Fraze de comunicare standard IMO marine” . Adus la 16 decembrie 2014 .
Asociația internațională fonetică (1999). Manualul Asociației Internaționale Fonetice: Un ghid pentru utilizarea alfabetului fonetic internațional . Cambridge: Cambridge University Press . ISBN   978-0-521-65236-0 .
Jambor, Paul Z. (decembrie 2007). „Imperialismul în limba engleză: puncte de vedere”. Journal of English as a International Language . 2 : 103–123.
Jespersen, Otto (2007) [1924]. „Caz: numărul cazurilor în limba engleză”. Filosofia gramaticii . Routledge.
Kachru, B. (2006). „Engleză: engleză mondială” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 195–202. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​00645-3 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Kastovsky, Dieter (2006). „Capitolul 4: Vocabular”. În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  199 –270. ISBN   978-0-521-71799-1 .
König, Ekkehard; van der Auwera, Johan, eds. (1994). Limbile germanice . Descrierile familiei lingvistice Routledge. Routledge. ISBN   978-0-415-28079-2 . JSTOR   4176538 . Accesat la 26 februarie 2015 . Studiul limbilor germane ramificate include capitole de Winfred P. Lehmann, Ans van Kemenade, John Ole Askedal, Erik Andersson, Neil Jacobs, Silke Van Ness și Suzanne Romaine.
König, Ekkehard (1994). „17. Engleză” . În König, Ekkehard; van der Auwera, Johan (eds.). Limbile germanice . Descrierile familiei lingvistice Routledge. Routledge. pp. 532-562. ISBN   978-0-415-28079-2 . JSTOR   4176538 . Accesat la 26 februarie 2015 .
Labov, W. (1972). „13. Stratificarea socială a (R) în magazinele departamentale din New York”. Tipare sociolingvistice . University of Pennsylvania Press.
Labov, W. (2012). „1. Despre limbă și schimbarea limbii”. Dialect Diversity in America: The Politics of Language Change . Universitatea din Virginia Press.
Labov, William ; Ash, Sharon; Boberg, Charles (2006). Atlasul englezei nord-americane . Berlin: de Gruyter. ISBN   978-3-11-016746-7 . Accesat la 2 aprilie 2015 .
Lanham, LW (1982). „Engleza în Africa de Sud”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 324-352. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Lass, Roger (1992). "2. Fonologie și morfologie". În Blake, Norman (ed.). Cambridge History of the English Language . II: 1066–1476. Cambridge University Press. pp. 103–123.
Lass, Roger (2000). „Capitolul 3: Fonologie și morfologie”. În Lass, Roger (ed.). The Cambridge History of the English Language, Volumul III: 1476–1776 . Cambridge: Cambridge University Press. pp. 56–186.
Lass, Roger (2002), „South African English”, în Mesthrie, Rajend (ed.), Language in South Africa , Cambridge University Press, ISBN   978-0-521-79105-2
Lass, Roger (2006). „Capitolul 2: Fonologie și morfologie”. În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. pp.  46 –47. ISBN   978-0-521-71799-1 .
Lawler, J. (2006). „Punctuație” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 290–291. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04573-9 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Lawton, David L. (1982). „Engleza în Caraibe”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 251–280. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Leech, GN (2006). Un glosar de gramatică engleză . Edinburgh University Press.
Leech, Geoffrey; Hundt, Marianne; Mair, creștin; Smith, Nicholas (22 octombrie 2009). Schimbare în engleza contemporană: un studiu gramatical (PDF) . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-86722-1 . Arhivat din original (PDF) la 2 aprilie 2015 . Accesat la 22 septembrie 2016 . Rezumat lay (PDF) (29 martie 2015).
Levine, L .; Crockett, HJ (1966). „Variația vorbirii într-o comunitate din Piemont: r * postvocalic”. Anchetă sociologică . 36 (2): 204-226. doi : 10.1111 / j.1475-682x.1966.tb00625.x .
Li, David CS (2003). „Între engleză și esperanto: ce este nevoie pentru a fi o limbă mondială?”. Revista Internațională de Sociologie a Limbajului . 2003 (164): 33-63. doi : 10.1515 / ijsl.2003.055 . ISSN   0165-2516 .
Lim, L .; Ansaldo, U. (2006). „Singapore: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedia limbii și lingvisticii . Elsevier. pp. 387–389. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01701-6 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Maclagan, Margaret (2010). "Capitolul 8: Engleza (engleza) din Noua Zeelandă". În Kirkpatrick, Andy (ed.). Manualul Routledge al englezilor mondiali . Routledge. pp.  151 –164. ISBN   978-0-203-84932-3 . Rezumat lay (29 martie 2015).
MacMahon, MK (2006). „16. Fonetica engleză”. În Bas Aarts; April McMahon (eds.). Manualul de lingvistică engleză . Oxford: Blackwell. pp.  359 –382.
„Dicționar Macquarie” . Dicționarul și dicționarul național din Australia online | Dicționar Macquarie . Macmillan Publishers Group Australia. 2015 . Accesat la 15 februarie 2015 .
Mair, C .; Leech, G. (2006). "14 modificări actuale în sintaxa engleză". Manualul de lingvistică engleză .
Mair, Christian (2006). Engleza secolului XX: Istorie, variație și standardizare . Cambridge University Press.
Mazrui, Ali A .; Mazrui, Alamin (3 august 1998). Puterea lui Babel: Limbă și guvernare în experiența africană . Universitatea din Chicago Press. ISBN   978-0-226-51429-1 . Accesat la 15 februarie 2015 . Rezumat lay (15 februarie 2015).
McArthur, Tom, ed. (1992). The Oxford Companion to the English Language . Presa Universitatii Oxford. doi : 10.1093 / acref / 9780192800619.001.0001 . ISBN   978-0-19-214183-5 . Rezumat lay (15 februarie 2015).
McCrum, Robert; MacNeil, Robert; Cran, William (2003). The Story of English (Ediția a treia revizuită). Londra: Penguin Books. ISBN   978-0-14-200231-5 .
McGuinness, Diane (1997). De ce copiii noștri nu pot citi și ce putem face în acest sens: o revoluție științifică în lectură . Simon și Schuster. ISBN   978-0-684-83161-9 . Accesat la 3 aprilie 2015 . Rezumat lay (3 aprilie 2015).
Meierkord, C. (2006). „Lingua Francas as Second Languages” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 163–171. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​00641-6 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
„Engleză” . Merriam-webster.com. 26 februarie 2015 . Accesat la 26 februarie 2015 .
Mesthrie, Rajend (2010). „Noi englezi și dezbaterea vorbitorilor nativi”. Științe ale limbajului . 32 (6): 594-601. doi : 10.1016 / j.langsci.2010.08.002 . ISSN   0388-0001 .  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Miller, Jim (2002). O introducere în sintaxa engleză . Edinburgh University Press.
Montgomery, M. (1993). „Accentul sudic - viu și bine”. Culturi din sud . 1 (1): 47–64. doi : 10.1353 / scu.1993.0006 . S2CID   143984864 .
Mountford, J. (2006). „Ortografie engleză: Justificare” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 156–159. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​05018-5 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Mufwene, SS (2006). „Limbă răspândită” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 613-616. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01291-8 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Nation, ISP (15 martie 2001). Învățarea vocabularului în altă limbă . Cambridge University Press. p. 477. ISBN   978-0-521-80498-1 . Accesat la 4 februarie 2015 . Rezumat lay (PDF) (4 februarie 2015).
National Records of Scotland (26 septembrie 2013). „Recensământ 2011: lansarea 2A” . Recensământul Scoției din 2011 . Accesat la 25 martie 2015 .
Neijt, A. (2006). „Reforma ortografică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 68–71. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04574-0 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Nevalainen, Terttu; Tieken-Boon van Ostade, Ingrid (2006). "Capitolul 5: Standardizare". În Denison, David; Hogg, Richard M. (eds.). O istorie a limbii engleze . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-71799-1 .
Agenția de Statistică și Cercetare din Irlanda de Nord (11 decembrie 2012). „Recensământ 2011: statistici cheie pentru Irlanda de Nord decembrie 2012” (PDF) . Buletin de statistici . Tabelul KS207NI: Limba principală. Arhivat din original (PDF) la 24 decembrie 2012 . Adus la 16 decembrie 2014 .
Northrup, David (20 martie 2013). Cum a devenit limba engleză limba globală . Palgrave Macmillan. ISBN   978-1-137-30306-6 . Accesat la 25 martie 2015 . Rezumat lay (25 martie 2015).
O'Dwyer, Bernard (2006). Modern English Structures, ediția a doua: Formă, funcție și poziție . Broadview Press.
Biroul de Statistică Națională (4 martie 2013). „Limba în Anglia și Țara Galilor, 2011” . Analiza recensământului din 2011 . Adus la 16 decembrie 2014 .
„Dicționarele Oxford Learner’s” . Oxford . Accesat la 25 februarie 2015 .
Patrick, PL (2006a). „Jamaica: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 88-90. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01760-0 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Patrick, PL (2006b). „Vernacular englez, afro-american” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 159–163. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​05092-6 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Payne, John; Huddleston, Rodney (2002). „5. Substantive și sintagme nominale”. În Huddleston, R .; Pullum, GK (eds.). Cambridge Grammar of English . Cambridge: Cambridge University Press. pp. 323–522.
Phillipson, Robert (28 aprilie 2004). Europa doar în engleză ?: Politică lingvistică provocatoare . Routledge. ISBN   978-1-134-44349-9 . Accesat la 15 februarie 2015 .
Richter, Ingo (1 ianuarie 2012). „Introducere” . În Richter, Dagmar; Richter, Ingo; Toivanen, Reeta; și colab. (eds.). Drepturile lingvistice revizuite: provocarea migrației și comunicării globale . BWV Verlag. ISBN   978-3-8305-2809-8 . Accesat la 2 aprilie 2015 .
Roach, Peter (2009). Fonetică și fonologie engleză (ediția a IV-a). Cambridge.
Robinson, Orrin (1992). Vechea engleză și rudele sale cele mai apropiate: un sondaj al celor mai vechi limbi germanice . Stanford University Press. ISBN   978-0-8047-2221-6 . Accesat la 5 aprilie 2015 . Rezumat lay (5 aprilie 2015).
Romaine, Suzanne (1982). „Engleză în Scoția”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 56–83. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Romaine, Suzanne (1999). "Capitolul 1 Introducere". În Romaine, Suzanne (ed.). Cambridge History of the English Language . IV: 1776–1997. Cambridge University Press. pp. 01–56. doi : 10.1017 / CHOL9780521264778.002 . ISBN   978-0-521-26477-8 .
Romaine, S. (2006). „Politica lingvistică în contexte educaționale multilingve” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 584–596. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​00646-5 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
„The Routes of English” . 1 august 2015.
Rowicka, GJ (2006). „Canada: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 194–195. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01848-4 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Rubino, C. (2006). „Filipine: situația lingvistică” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 323-326. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01736-3 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Ryan, Camille (august 2013). „Utilizarea limbii în Statele Unite: 2011” (PDF) . Rapoarte de sondaj comunitar american . p. 1. Arhivat din original (PDF) la 5 februarie 2016 . Adus la 16 decembrie 2014 .
Sailaja, Pingali (2009). Engleză indiană . Dialecte ale englezei. Edinburgh University Press. ISBN   978-0-7486-2595-6 . Accesat la 5 aprilie 2015 . Rezumat lay (5 aprilie 2015).
Schiffrin, Deborah (1988). Marcatori ai discursului . Studii de sociolingvistică interacțională. Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-35718-0 . Accesat la 5 aprilie 2015 . Rezumat lay (5 aprilie 2015).
Schneider, Edgar (2007). Engleza postcolonială: varietăți în întreaga lume . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-53901-2 . Accesat la 5 aprilie 2015 . Rezumat lay (5 aprilie 2015).
Schönweitz, Thomas (2001). „Gen și postvocalic / r / în sudul american: o analiză socio-regională detaliată”. Discurs american . 76 (3): 259-285. doi : 10.1215 / 00031283-76-3-259 . S2CID   144403823 .
Shaywitz, Sally E. (2003). Depășirea dislexiei: un program nou și complet bazat pe științe pentru probleme de lectură la orice nivel . AA Knopf. ISBN   978-0-375-40012-4 . Accesat la 3 aprilie 2015 . Rezumat lay (3 aprilie 2015).
Sheidlower, Jesse (10 aprilie 2006). "Câte cuvinte sunt în engleză?" . Accesat la 2 aprilie 2015 . Problema cu încercarea de a numera cuvintele în orice limbă este că este foarte greu să fii de acord cu elementele de bază. De exemplu, ce este un cuvânt?
Smith, Jeremy J. (2 aprilie 2009). Engleza veche: o introducere lingvistică . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-86677-4 .
Statistics Canada (22 august 2014). „Populația după limba maternă și grupele de vârstă (total), 2011, pentru Canada, provincii și teritorii” . Accesat la 25 martie 2015 .
Statistici Noua Zeelandă (aprilie 2014). „2013 QuickStats About Culture and Identity” (PDF) . p. 23. Arhivat din original (PDF) la 15 ianuarie 2015 . Accesat la 25 martie 2015 .
Lehohla, Pali, ed. (2012). „Populația după prima limbă vorbită și provincie” (PDF) . Recensământ 2011: Recensământ pe scurt (PDF) . Pretoria: statistici Africa de Sud. p. 23. ISBN   978-0-621-41388-5 . Raport nr. 03‑01‑41. Arhivat (PDF) din original la 13 noiembrie 2015.
Svartvik, Jan; Leech, Geoffrey (12 decembrie 2006). Engleză - O limbă, multe voci . Palgrave Macmillan. ISBN   978-1-4039-1830-7 . Accesat la 5 martie 2015 . Rezumat lay (16 martie 2015).
Swan, M. (2006). „Engleza în prezent (din cca 1900)” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 149–156. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​05058-6 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Sweet, Henry (2014) [1892]. O nouă gramatică engleză . Cambridge University Press.
Thomas, Erik R. (2008). „Accente albe din sudul rural”. În Edgar W. Schneider (ed.). Soiuri de engleză . 2: America și Caraibe. de Gruyter. pp. 87–114. doi : 10.1515 / 9783110208405.1.87 . ISBN   9783110208405 .
Thomason, Sarah G .; Kaufman, Terrence (1988). Contact de limbă, creolizare și lingvistică genetică . University of California Press. ISBN   978-0-520-91279-3 .
Todd, Loreto (1982). „Limba engleză în Africa de Vest”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 281-305. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Toon, Thomas E. (1982). „Variația în engleza americană contemporană”. În Bailey, Richard W .; Görlach, Manfred (eds.). Engleza ca limbă mondială . Universitatea din Michigan Press. pp. 210–250. ISBN   978-3-12-533872-2 .
Toon, Thomas E. (1992). „Dialecte englezești vechi”. În Hogg, Richard M. (ed.). The Cambridge History of the English Language . 1: Începuturile până în 1066. Cambridge University Press. pp. 409-451. ISBN   978-0-521-26474-7 .
Trask, Larry; Trask, Robert Lawrence (ianuarie 2010). De ce se schimbă limbile? . Cambridge University Press. ISBN   978-0-521-83802-3 . Accesat la 5 martie 2015 .
Trudgill, Peter (1999). Dialectele Angliei (ed. A II-a). Oxford: Blackwell. ISBN   978-0-631-21815-9 . Rezumat lay (27 martie 2015).
Trudgill, P. (2006). „Accent” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. p. 14. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​01506-6 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Trudgill, Peter; Hannah, Jean (2002). International English: A Guide to the Varieties of Standard English (ediția a IV-a). Londra: Hodder Education. ISBN   978-0-340-80834-4 .
Trudgill, Peter; Hannah, Jean (1 ianuarie 2008). International English: A Guide to the Varieties of Standard English (ediția a 5-a). Londra: Arnold. ISBN   978-0-340-97161-1 . Arhivat din original la 2 aprilie 2015 . Accesat la 26 martie 2015 . Rezumat lay (26 martie 2015).
Națiunile Unite (2008). „Tot ce ai vrut întotdeauna să știi despre Națiunile Unite” (PDF) . Accesat la 4 aprilie 2015 . Limbile de lucru la secretariatul ONU sunt engleza și franceza.
Wardhaugh, Ronald (2010). O introducere în sociolingvistică . Manuale Blackwell în lingvistică; 4 (ediția a șasea). Wiley-Blackwell. ISBN   978-1-4051-8668-1 .
Watts, Richard J. (3 martie 2011). Mituri lingvistice și istoria englezei . Presa Universitatii Oxford. doi : 10.1093 / acprof: oso / 9780195327601.001.0001 . ISBN   978-0-19-532760-1 . Accesat la 10 martie 2015 . Rezumat lay (10 martie 2015).
Wells, John C. (1982). Accente de engleză . Volumul 1: o introducere (pp. I – xx, 1–278), volumul 2: Insulele Britanice (pp. I – xx, 279–466), Volumul 3: Dincolo de insulele britanice (pp. I – xx, 467 –674). Cambridge University Press. ISBN   0-52129719-2   , 0-52128540-2   , 0-52128541-0   .
Wojcik, RH (2006). „Limbi controlate” . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 139–142. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​05081-1 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 
Wolfram, W. (2006). "Variație și limbă: prezentare generală" . În Brown, Keith (ed.). Enciclopedie de limbă și lingvistică . Elsevier. pp. 333–341. doi : 10.1016 / B0-08-044854-2 / ​​04256-5 . ISBN   978-0-08-044299-0 . Accesat la 6 februarie 2015 . Rezumat lay (6 februarie 2015).  - prin ScienceDirect (abonamentul poate fi necesar sau conținutul poate fi disponibil în biblioteci.) 

linkuri externe